Dacă până la începutul anilor 2000 staţiunea buzoiană era frecventată doar de pensionarii care veneau la tratament, odată cu apariţia pensiunilor, zona este vizitată din ce în ce mai mult de tineri. Principalele atuuri ale Monteorului sunt aerul curat, apele sărate, cazarea avantajoasă, lipsa aglomeraţiei, mâncarea tradiţională, vinul foarte bun şi drumeţiile. Amplasată la doar câţiva kilometri de oraşul Buzău, Sărata Monteoru este frecventată atât de buzoieni, cât şi de bucureşteni sau constănţeni, care vor să evite aglomeraţia din staţiunile montane celebre de pe Valea Prahovei şi din Braşov.
„Ajung mult mai repede aici decât în zona Braşovului. Vin pe Autostrada Soarelui şi apoi pe drumul spre Urziceni. În trei ore ajung din Constanţa la Monteoru“, spune un turist constănţean.
Acesta adaugă că a descoperit Buzăul în urmă cu cinci ani şi de atunci vine numai aici, cel puţin o dată pe lună, însoţit de prieteni şi de familie. „Vin la evenimentele de aici, cum ar fi cele gastronomice sau Festivalul Tămâioasei de la Pietroasele, în weekend şi în timpul sărbătorilor de iarnă“, a punctat constănţeanul.
Dacă până în urmă cu câţiva ani Sărata Monteoru era vizitată doar de pensionari care veneau la tratament, să facă băi cu apă sărată ca să scape de reumatism, acum zona este frecventată din ce în ce mai mult de tineri.
Turiştii se cazează în special la pensiuni, deoarece sunt mai ieftine şi chiar mai confortabile decât unele hoteluri din localitate. „Turiştii vin, în special, să se distreze, să se relaxeze şi să facă baie în ştrandul cu apă sărată“, spune Cristina Partal, preşedintele Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC).
În Sărata Monteoru sunt în jur de zece pensiuni turistice, unde o noapte de cazare pentru două persoane costă, în medie, 80 de lei. La hoteluri, cazarea es