Poliţiştii de frontieră gălăţeni din cadrul Departamentului de Sprijin Operativ al IJPF Galaţi au depistat pe străzile din Galaţi un autoturism neînmatriculat şi un altul ale cărui documente erau falsificate. În plasa poliţiştilor au căzut şi doi gălăţeni care conduceau maşini fără a avea permis
Poliţiştii din cadrul Detaşamentul de Sprijin Operativ al I.J.P.F. Galaţi au reţinut în zona Port Bazinul Nou de pe str. Basarabiei din mun. Galaţi, autoturismul marca Renault Express, înmatriculat în Spania, condus de cetăţeanul român, B. Ionuţ, în vârstă de 22 ani, domiciliat în mun. Bârlad, jud. Vaslui.
Deoarece existau suspiciuni cu privire la faptul că seria de şasiu înscrisă în certificatul de înmatriculare nu corespunde cu seria identificată fizic pe autoturism, persoana a fost condusă la sediul I.J.P.F.Galaţi, în vederea continuării cercetărilor.
„Au fost efectuate cercetări suplimentare în Spania, prin Punctul de Contact Oradea, fiind informaţi că autoturismul marca Renault Express nu este înregistrat în bazele de date pentru înmatriculări vehicule” a precizat purtătorul de cuvânt al IJPF Galaţi, inspectorul Marcel Antohe.
Poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal, tânărul fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
Tot în cadrul unei acţiuni specifice, lucrători din cadrul Detaşamentului de Sprijin Operativ al I.J.P.F. Galaţi, au oprit pentru control pe raza mun. Galaţi, pe Faleza Superioară a Dunării, autoturismul marca BMW, înmatriculat în România, condus de cetăţeanul român, D. Marius, în vârstă de 32 ani şi domiciliat în jud. Vrancea.
În urma cercetărilor efectuate la sediul I.J.P.F. Galaţi, au fost constatate neconcordanţe între certificatul de înmatriculare prezentat pentru control şi fişa de i