Numărul milionarilor la nivel mondial a scăzut în 2008 cu 17,8%, la 9 milioane, ca urmare a efectelor recesiunii, iar valoarea activelor acestora, aflate în administrarea unor instituţii financiare, a înregistrat un declin de 11,7%, la 92.400 miliarde de dolari, transmite Reuters. Pentru ca valoarea averii milionarilor să revină la nivelul din 2007, de 108.500 miliarde de dolari, specialiştii estimează că ar fi nevoie de 6 ani, potrivit unui studiu al Boston Consulting Grou
Numărul milionarilor la nivel mondial a scăzut în 2008 cu 17,8%, la 9 milioane, ca urmare a efectelor recesiunii, iar valoarea activelor acestora, aflate în administrarea unor instituţii financiare, a înregistrat un declin de 11,7%, la 92.400 miliarde de dolari, transmite Reuters.
Pentru ca valoarea averii milionarilor să revină la nivelul din 2007, de 108.500 miliarde de dolari, specialiştii estimează că ar fi nevoie de 6 ani, potrivit unui studiu al Boston Consulting Group (BCG).
Europa şi America de Nord au înregistrat cea mai mare scădere a numărului de milionari, de câte 22%. SUA a fost în 2008 ţara cu cele mai multe persoane ale căror averi depăşesc un milion de dolari.
Totodată, Singapore a avut anul trecut cea mai mare densitate de milionari, 8,5% din populaţie, urmat de Elveţia cu 6,6%, Kuweit cu 5,1%, Emiratele Arabe Unite cu 4,5% şi SUA cu 3,5%.
Europa, cea mai bogată regiune de pe glob
America de Nord, cu precădere SUA, a fost cel mai grav afectată, consemnând o scădere de 21,8% a activelor aflate sub administrare, la 29.300 miliarde de dolari, influenţate de prăbuşirea pieţei de capital americane.
Activele administrate de companii în Europa au scăzut cu 5,8% în 2008, la 32.700 miliarde de dolari, însă regiunea a depăşit Statele Unite, devenind cea mai bogată de pe glob.
America Latină a fost singura zonă în care valoarea activelor a urcat