Pornind de la un pretext aparent minor – o criză de alergie a unui corespondent de război -, Călătoria lui Gruber ajunge să dezvăluie un aparat birocratic infestat de balcanism, dar mai ales o faptă abominabilă mult timp negată, distorsionată sau chiar omisă din istoria oficială a României.

Călătoria lui Gruber, cel mai recent film al regizorului Radu Gabrea, tratează cu multă grijă un subiect delicat – pogromul de la Iaşi din 1941. Este prima peliculă care reflectă acest eveniment ruşinos pentru Armata Română, fapt care a stârnit reacţii din partea naţionaliştilor, pentru care istoria adevărată e doar cea care le convine.

Filmul porneşte de la 3 pagini din romanul Kaputt al lui Curzio Malaparte, care a trecut prin România în timpul celui de-al doilea război mondial, în drumul său spre Frontul de Est, în calitate de corespondent de război pentru Corriere della Sera. În vara lui 1941, el a ajuns la Iaşi, unde a văzut urmele unui masacru al populaţiei evreieşti. (Este interesant faptul că Malaparte nu a scris despre pogrom în corespondenţa de război, ci numai în romanul Kaputt, 4 ani mai târziu, ceea ce denotă un gest tardiv de disculpare faţă de masacru.) Răzvan Rădulescu şi Alexandru Baciu au dezvoltat această poveste, în urma cercetărilor personale, şi au scris un scenariu în care Malaparte, chinuit de o alergie de vară, este martorul absent al unui episod macabru din istoria României.

La Iaşi, scriitorul şi jurnalistul italian îl caută pe alergologul Josef Gruber, care îi fusese recomandat de la Bucureşti. În ciuda faptului că poartă uniforma armatei germane, că îl cunoaşte pe comandantul garnizoanei române, că îl are de partea lui pe consulul italian, lui Malaparte îi este imposibil să îl găsească pe doctorul Gruber. Cu puţin timp înainte de sosirea lui în oraş, la Iaşi fuseseră ucişi câteva mii de evrei, mulţi alţii fiind încărcaţi în vagoane