Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii ar putea scădea de cel puţin trei ori în acest an, la circa 2 miliarde de euro, în timp ce anul trecut nivelul acesteia s-a ridicat la 6-7 miliarde de euro, a declarat Ioana Filipescu, managing director Raiffeisen Investment Romania. "În primele 8 luni ale anului, piaţa de fuziuni şi achiziţii a fost de 1-1,2 miliarde de euro, iar pe tot anul 2009 se poate ajunge, cu puţin noroc, la 2 miliarde de euro. Toată lumea trebuie să înţele
Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii ar putea scădea de cel puţin trei ori în acest an, la circa 2 miliarde de euro, în timp ce anul trecut nivelul acesteia s-a ridicat la 6-7 miliarde de euro, a declarat Ioana Filipescu, managing director Raiffeisen Investment Romania.
"În primele 8 luni ale anului, piaţa de fuziuni şi achiziţii a fost de 1-1,2 miliarde de euro, iar pe tot anul 2009 se poate ajunge, cu puţin noroc, la 2 miliarde de euro. Toată lumea trebuie să înţeleagă că nu se poate merge numai din bine în bine, şi că pot fi şi ani mai proşti", a spus Filipescu, care a participat la evenimentul “Cum învingem criza în Europa Centrală şi de Est: fuziuni, achiziţii şi investiţii în România” iniţiat de agenţia mergemarket.
Potrivit oficialului de la Raiffeisen Investment , din cele aproximativ 100 de tranzacţii care au avut loc în acest an, majoritatea au fost realizate în sectoarele telecom, servicii de sănătate şi în industria alimentară. Dintre acestea, 12% au fost investiţii financiare, restul fiind tranzacţii realizate de investitori strategici.
Ea a mai spus că în perioada următoare vor mai avea loc tranzacţii în domenii precum energie, farma sau retail. Filipescu a estimat că economia românească va mai avea nevoie de 3-4 trimestre pentru a reveni la normal.
UPDATE: Firmele fără lichidităţi în vizorul fondurilor de investiţii
Potrivit lui Gabriel Klarsfe