Bărbatul luptă de zece cu handicapul. Nu şi-a pierdut speranţa şi curajul. Acum se pregăteşte pentru Crosul Loteriei Române. PROFIL

Născut. 23 septembrie 1954, Ineu de Criş.

Studii. Şcoala Profesională de Construcţii, Timişoara.

Familie. Căsătorit, are trei copii.

A avut o viaţă liniştită şi banală până în 1999, când i-a fost amputat un picior, din cauza unei arteriopatii ischemice. Înzestrat cu un spirit optimist, la două săptămâni după operaţie deja mergea în cârjă şi s-a recuperat destul de bine. Unsprezece luni mai târziu însă i-a fost amputat al doilea picior.

„A fost greu. Eu lucrasem fără carte de muncă după Revoluţie, mulţumit că primesc bani mulţi. Soţia nu lucra, iar cei doi copii erau mici”, povesteşte bărbatul. Atunci a cunoscut depresia. „Eu sunt foarte optimist şi îmi caut tot timpul ceva de făcut. Dar când am văzut că nu mai am niciun picior, am fost un pic deprimat”, spune el. Se consideră norocos pentru că soţia şi un grup de prieteni şi cunoscuţi l-au susţinut şi ajutat în perioada aceeea şi după.

Plin de curaj, a învăţat să urce scările în mâini şi să manevreze căruciorul pe străzi. Acum se pregăteşte pentru un schimb de apartament pentru că este cam mult să coboare şi să urce zilnic trei etaje.

Pentru că nu-i place să stea degeaba, şi-a gletuit şi zugrăvit singur apartamentul în care locuieşte cu soţia şi copiii. Face tot ce poate în casă şi pe lângă pentru a se simţi util.

Handicapul, o nouă realitate

Între timp a constatat care este mentalitatea oamenilor faţă de persoanele cu dizabilităţi, dar şi ce ciudaţi sunt unii dintre colegii săi de suferinţă.

„Unii oameni mă privesc cu milă, alţii se poartă normal. Mentalitatea lasă mult de dorit”, crede el. E supărat de câte ori vede persoane cu dizabilităţi cerşind. „Unii sunt tineri şi ar mai putea munci, dar