Cei care vor mai încerca să rupă florile, băncile, sau gardurile din oraş vor fi prinşi mult mai uşor de oamenii legii. Câteva camere video vor fi amplasate, pe viitor, în principalele zone ale oraşului. Un prim pas a fost deja făcut. Aleşii urbei au aprobat asocierea Primăriei cu o firmă careva monta aceste sisteme video.
Camere prin oraş
Camere video vor fi amplasate atât în şcoli, cât şi în instituţiile Primăriei. Mai mult, cele mai circulate zone din oraş vor fi şi ele supravegheate în viitor. „Aţi văzut pe străzi că am făcut multe investiţii şi reparaţii şi ne-am lovit, de fiecare dată, de mentalitatea, de nivelul societăţii în care ne aflăm. A trebuit să corectăm cu investiţii în plus tot ceea ce am făcut“, ne-a declarat viceprimarul Făgăraşului Cătălin Cârje
„Sunt destui derbedei. Bine ar fi să fie montate astfel de camere pentru că sunt mulţi cei care strică“, „Sunt foarte mulţi dispuşi la fapte rele, aşa că e bine să fie montate. Pentru oamenii cinstiţi nu e nevoie“ ,, E bine că se instalează. Să le vedem eficacitatea”, ne-au spus câţiva făgărăşeni.
Instalare gratuită
Chiar dacă, deocamdată, nu sunt bani suficienţi pentru această investiţie, un prim pas a fost făcut. Primăria Făgăraş s-a asociat cu o firmă care va instala gratuit acest echipament. ,,Un prim pas important l-am făcut în sensul că ne-am rezolvat manopera gratuit, am rezolvat şi o problemă de pază sau de a avea pe cineva în corpul de clădire de la unitatea militară. Am făcut o asociere cu o firmă de specialitate cu profilul alarme şi supraveghere video. Ei ne vor asigura manopera gratuit la ceea ce înseamnă toată supravegherea video la instituţiile de învăţământ, pe străzi şi unde vom mai decide să montăm acest sistem“, ne-a mai declarat viceprimarul Cătălin Cârje.
Fără stricăciuni
Dacă proiectul va fi dus la îndeplinire, poliţiştii comunitari î