Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oradea: Curent şi apă pe banii UE

Publicat in Adevarul, marți 15 septembrie 2009 ·

Firmele care vor să se instaleze în zona Eurobusiness vor avea utilităţi. Proiectul de introducere a utilităţilor în parcul industrial a fost votat urgent de Consiliul Local, pentru a fi depus la timp. Municipalitatea are nevoie de peste 20 de milioane de euro pentru introducerea utilităţilor în parcul industrial Eurobusiness. Peste 16 milioane de euro vor fi atraşi din fonduri europene, pentru a diminua din povara investiţiei. „Facem proiectul de buget pe 2010, astfel încât să putem asigura cofinanţarea proiectului. Dacă ratăm această şansă de accesare a fondurilor europene, nu mai avem alta”, a precizat viceprimarul Biro Rozalia.

Pentru a face parcul industrial viabil, executivul va realiza drumul de acces de la DN 1, căi de acces, alimentare cu apă, canalizare şi staţie de epurare, alimentare cu energie electrică şi termică, reţea de telecomunicaţii şi trei parcări cu aproximativ 800 de locuri.

Primii pretedenţi

Ieri s-au deschis ofertele celor opt firme care doresc să concesioneze teren în parcul industrial pentru desfăşurarea unei activităţi. „Firmele vor putea începe lucrările de construire a halelor după semnarea contractului de concesiune, practic în această toamnă, dacă obţin autorizaţiile necesare”, a spus Delia Ungur, directorul Parcului Industrial Eurobusiness. Vor fi create cel puţin 5000 de locuri de muncă.

Parcul industrial se întinde pe 121 de hectare de teren. Acesta va fi populat treptat cu firme orădene care vor să se mute în spaţii mai mari, dar şi firme din afara oraşului care vor să îşi extindă sau să înfiinţeze afaceri noi. Parcul a fost împărţit în 16 loturi, care au 116 parcele pentru firme de producţie sau servicii.

Vor firme care nu poluează

În funcţie de numărul şi necesităţile firmelor interesate, parcelele vor putea fi comasate. Intenţia municipalităţii este să atragă în special

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O bucată de tavan a căzut într-un salon al Spitalului Judeţean din Focşani. Ministerul Sănătății: „În momentul de față, secția nu este aglomerată”

HotNews acum o ora
O bucată din tencuiala de pe tavanul unui salon al Secţiei de boli infecţioase de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Focşani s-a desprins. La momentul incidentului, în secție se aflau o mamă și copilul ei, care nu au fost răniți, scrie News.ro. Man

Premierul Ciolacu spune că nu intenţionează să demisioneze din funcţie: Este un circ total să îmi dau demisia. Nu voi face asta!

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că nu intenţionează să demisioneze din funcţie. ”Este un circ total să îmi dau demisia. Nu voi face asta”, a precizat el. ”Este un circ total să îmi dau demisia. Nu voi face asta”, a declarat premierul Ciola

Suspecții vizați de perchezițiile DIICOT de la Penitenciarul Poarta Albă, aduși la Tribunalul Constanța! (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
În urma perchezițiilor efectuate ieri, 19.02.2025, de către DIICOT la Penitenciarul Poarta Albă din județul Constanța, șase suspecți au fost aduși astăzi, în fața magistraților Tribunalului Constanța, cu propunere legală. Oficial de la Penitenciar

Ciolacu promite reduceri record de cheltuieli la Guvern: Eliminăm 1800 de posturi de funcționari publici și contractuali din cele 32 de instituții din subordine

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi că va demara „cea mai mare reducere a cheltuielilor de funcționare din istoria Guvernului”. „Eliminăm 1800 de posturi de funcționari publici și contractuali din cele 32 de instituții aflate în subordine și coor

Ciolacu, despre negocierile privind Ucraina: Importante nu sunt declaraţiile dure de moment ale liderilor lumii, ci ţinta finală, o pace justă şi durabilă în Ucraina. Şi se poate ajunge la pace doar cu ajutorul SUA

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, la începutul şedinţei de Guvern, referindu-se la negocierile de pace privind Ucraina că importante nu sunt declaraţiile dure de moment ale liderilor lumii, ci ţinta finală, o pace justă şi durabilă în Ucraina

Un adolescent ceh de 16 ani ucide două femei în Cehia, într-un atac cu cuţitul într-un centru comercial la Hradec Kralove. Suspectul, arestat de poliţie

News.ro acum o ora
Un adolescent în vârstă de 16 ani a ucis joi două femei într-un atac cu cuţitul în Cehia, anunţă poliţia, care precizează că motivul atacului este neclar în acest stadiu, relatează AFP. Suspectul, de naţionalitate cehă, a fost arestat la câteva minu

România, pe primul loc în UE la creşterea comerțului online în ultimul deceniu

Wall-Street.ro acum o ora
Achiziţiile online în Uniunea Europeană au continuat să crească în 2024, cele mai frecvente bunuri achiziţionate online fiind hainele (inclusiv articolele sportive), încălţămintea şi accesoriile, arată datele publicate de Eurostat. Potrivit acestor

Ilie Bolojan l-a numit consilier prezidenţial pentru Politică Externă pe Bogdan Mazuru, rechemat din postul de ambasador la Berna

News.ro acum 54 minute
Preşedintele interimar Ilie Bolojan l-a rechemat, joi, pe Bogdan Mazuru din calitatea de ambasador în Confederaţia Elveţiană şi în Principatul Liechtenstein şi l-a numit consilier prezidenţial pentru Politică Externă. De asemenea, preşedintele a sem

Atac într-un centru comercial din Cehia. Două femei au fost înjunghiate mortal VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un adolescent în vârstă de 16 ani a ucis joi, 20 februarie, două femei într-un atac cu cuţitul în Cehia, anunţă poliţia, care precizează că motivul atacului este neclar în acest stadiu, relatează AFP. Suspectul, de naționalitate cehă, a fost arestat

SUA desemnează opt carteluri latino-americane drept organizaţii ”teroriste”. Mexicul îi acuză pe producătorii americani de armament de complicitate la terorism, pentru că vând armament cartelurilor

News.ro acum 2 ore
Satele Unite urmează s desemneze drept organizaţii ”teroriste” cartelul mexican Sinaloa, gangul venezuelean Tren de Aragua, MS-13 şi alte cinci grupări, anunţă Jurnalul Oficial american, relatează AFP. Pe listă se mai află cartelul Jalisco Nueva Gen

Vremea

București
acum

joi

-11°/3°
vin.

-5°/-1°
sâm.

-6°/-2°
dum.

-4°/-0°
Iasi
acum

joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/-0°
Constanta
acum

-1°
joi

-3°/0°
vin.

-3°/-0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

joi

-6°/2°
vin.

-5°/1°
sâm.

-5°/2°
dum.

-3°/3°
Timisoara
acum

joi

-4°/2°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/5°