Vreme de 36 de ani Stela Giosan a lucrat la Arhivele Statului. Prin mâinile ei au trecut mii de documente din istoria Botoşaniului şi tot atâtea poveşti.
Primul contact cu istoria şi cu epocile trecute le-a avut la facultate, în timp ce făcea practică la Arhivele Statului din Iaşi. Stela Giosan şi-a dat seama de importanţa documentelor de mult scrise şi le-a oferit respectul ei necondiţionat, iar de îndată ce a terminat Facultatea de Istorie din Iaşi a început să lucreze ca arhivist în Botoşani.
„M-am ataşat de ceea ce făcea arhivistul. Pentru că am avut medie mare am avut posibilitatea să-mi aleg repartiţia şi am venit la Botoşani“, povesteşte Stela Giosan despre începuturile carierei.
Din respect pentru trecut
Chiar dacă acum s-a pensionat, respectul pentru tot ceea ce înseamnă „vechi“ nu a dispărut. Vreme de 36 de ani a reuşit să descifreze şi să descopere file din trecutul oraşului şi mai ales fărâme din vieţile unor personalităţi precum Mihai Eminescu, Nicolae Iorga sau George Enescu. Mai mult, în legătură cu marele muzician încă o macină un regret. Nu a reuşit să aibă actul de stare civilă întrucât a fost ars.
„Tu trebuia să pui virgula şi punctul. Când citeai un document, nu înţelegeai. De abia când ajungeai la capăt, după ce l-ai parcurs, îţi dădeai seama ce a vrut să spună acolo“, afirmă botoşăneanca. De aici veneau şi satisfacţii imense. „Mi se părea că ele transmit un sentiment al durabilităţii, al întoarcerii în timp. Este o plăcere pe care nimeni nu ţi-o poate oferi“, mai susţine Stela Giosan.
De la Veneţia, cel mai vechi document
Prin acest proces de întoarcere în trecut, cel mai departe a ajuns în secolul al XV-lea, la un document tipărit în Veneţia, în 1472. Acesta este şi cel mai vechi din cele peste 25.000 de volume pe care le deţine Arhiva Statului din Botoşani. Ci