German Marshall Fund a prezentat acum câteva zile un studiu interesant, “Tendinţe Transatlantice 2009”. E vorba despre rezultatele unui sondaj de opinie realizat în 11 state europene, Turcia şi Statele Unite pe marginea unor teme care privesc ambele maluri ale Atlanticului. În acest an temele se refereau la provocările politice internaţionale, la criza şi relansarea economică, la relaţia transatlantică, la rolul global pe care îl poate avea Uniunea Europeană sau la aşa numita “enigmă turcă”.
German Marshall Fund a prezentat acum câteva zile un studiu interesant, “Tendinţe Transatlantice 2009”. E vorba despre rezultatele unui sondaj de opinie realizat în 11 state europene, Turcia şi Statele Unite pe marginea unor teme care privesc ambele maluri ale Atlanticului.
În acest an temele se refereau la provocările politice internaţionale, la criza şi relansarea economică, la relaţia transatlantică, la rolul global pe care îl poate avea Uniunea Europeană sau la aşa numita “enigmă turcă”. Sunt câteva cifre care merită scoase în evidenţă. Astfel, întrebaţi despre trupele din Afganistan, românii sunt cei care doresc cel mai mult ca soldaţii să se întoarcă acasă. Aproape 50 la sută dintre cei chestionaţi se gândesc la retragerea imediată, cu 10 la sută mai mult decât media europeană şi cu 30 la sută mai mult decât cei intervievaţi în Statele Unite. Cum se explică asta ? Invitat la o dezbatere la Ministerul de Externe pe marginea studiului, analistul militar Radu Tudor spunea că una dintre responsabilităţi o are şi mass media, deoarece vorbim despre Afganistan doar atunci când mai moare câte un soldat acolo, fiind prea puţin explicate miza misiunii soldaţilor români în această ţară. Într-adevăr, în România se ştie prea puţin despre prezenţa internaţională în Afganistan, nu se vorbeşte mai deloc despre rolul pe care îl au cei aproximativ 1000 de soldaţi români, nu se