Nedepunerea la timp de către bănci a dosarelor pentru "Prima Casă", intenţia Renault de a aduce în 2011 în România un automobil 100% electric şi închiderea pe plus a bursei sunt principalele ştiri economice ale momentului din domeniul .ro. Dintre cele 19 bănci înscrise în programul „Prima casă”, patru nu au depus niciun dosar în timp ce primele trei deţin, împreună, 75% din valoarea garanţiilor acordate de către Fondul de Garantare, primul loc fiind ocupat de BRD
Nedepunerea la timp de către bănci a dosarelor pentru "Prima Casă", intenţia Renault de a aduce în 2011 în România un automobil 100% electric şi închiderea pe plus a bursei sunt principalele ştiri economice ale momentului din domeniul .ro.
Dintre cele 19 bănci înscrise în programul „Prima casă”, patru nu au depus niciun dosar în timp ce primele trei deţin, împreună, 75% din valoarea garanţiilor acordate de către Fondul de Garantare, primul loc fiind ocupat de BRD, cu credite aprobate în valoare de 65 milioane euro, potrivit capital.ro.
Renault va aduce in Romania in 2011 varianta 100% electrica a sedan-ului Fluence, masina care va fi lansata toamna aceasta in versiunea conventionala cu motor termic. Francezii au prezentat la salonul de la Frankfurt mai multe concepte electrice, Fluence ZE fiind primul care intra in productie in 2011, in 20 de tari si cu o autonomie de 160 km, spune hotnews.ro.
Bursa de Valori Bucuresti a castigat peste 2%, pe toti indicii, dupa ce investitorii au intrat puternic la cumparare, incurajati de cresterile din pietele externe, urcand totodata sectorul SIF cu 5,16%, pe fondul speculatiilor cu privire la pragul de detinere, potrivit wall-street.ro.
Alte titluri importante din economie
Bugetarii revoltaţi au protestat la Parlament (evz.ro)
Sucursala Franklin Templeton s-a inscris la CNVM (zf.ro)