Peste 400 de persoane au comemorat ieri, în comuna sălăjeană Ip, victimele masacrului din noaptea de 13 spre 14 septembrie 1940. Mai citeşte şi:
23 August 1944VIDEO 23 August ’44, ziua răpită de comuniştiVIDEO 23 august, o sărbătoare cu semnificaţie incertă
Atunci, trupe horthyste împreună cu localnici maghiari şi membri ai organizaţiei „Straja Naţiunii“ au ucis 157 de români. La 69 de ani de la cele petrecute, Gavril Butcovan (85 de ani) a rămas ultimul supravieţuitor al masacrului. Pe atunci era doar un băieţandru de 16 ani.
Casa familiei Butcovan s-a cutremurat în momentul în care la un vecin, Ioan Crişan, s-au tras primele rafale de mitralieră. Au urmat apoi alţii, din spatele casei. Părea o numărătoare inversă spre moarte. „Am retrăit de mii de ori acel ceas blestemat. Era ora 5 dimineaţa când ne-au trezit rafalele de armă“, îşi aminteşte Butcovan.
În casă au năvălit trei soldaţi îndreptând armele cu baionetă spre el. L-au scos afară, unde tatăl său zăcea lângă peretele casei. „M-am apropiat de tata şi i-am zis: «Tată, aştia îi împuşcă pe români». Dar nu mai avea glas să-mi răspundă“, a mai povestit Butcovan. Plutonul de execuţie avea lanternele aprinse pentru a nimeri ţintele.
„În faţa casei, la câţiva paşi de mine, au ucis-o pe sora mea Maria, în vârstă de 18 ani. Şi mama a fost împuşcată. Din fericire, a scăpat cu viaţă, târându-se sub o căruţă încărcată cu cartofi. Vasile, fratele meu de 11 ani, a vrut să fugă în grădină, însă un soldat l-a împuşcat în cap. Mihai, de opt ani, a fost împuşcat în burtă, iar Ana, de numai cinci ani, a fost omorâtă şi ea“, spune bărbatul.
El îşi mai aminteşte că „după ce au tras cinci cartuşe fără să mă nimerească, un soldat m-a lovit cu bocancul în cap. Când s-a făcut ziuă, am văzut că în curtea noastră era brumă, topită ici-colo de sângele tatei şi al fra
