În urma cercetarilor efectuate în dosarele cu autor necunoscut, politisti din cadrul Biroului de Politie Rurala de la Politia municipiului Reghin împreuna cu lucratorii Postului de Politie Stânceni, au reusit identificarea suspectului în doua cauze penale ramase initial cu autori neidentificati. „În speta în perioada 13 – 24 ianuarie 2009, s-a documentat faptul ca suspectul, un tânar de 23 ani din Bistrita-Nasaud, a patruns prin efractie si pe timp de noapte în doua societati comerciale de pe raza comunei Stânceni, de unde a sustras mai multe bunuri, valoarea totala a prejudiciului stabilit prin comiterea faptelor fiind de 4.900 de lei”, a declarat comisar de politie Livia Popa, purtator de cuvânt al Inspectoratului de Politie al Judetului Mures, care a precizat ca s-a dispus începerea urmaririi penale, cercetarile fiind continuate de catre lucratorii Biroului de Politie Rurala, cu suspectul în stare de libertate.