„Economia nu mai poate merge decât în sus“, aşa sună una dintre cele mai la modă expresii de context. Sunt argumente care pledează pentru această expresie, pornind de la varianta că ajustarea drastică s-a produs deja şi că undeva la începutul trimestrului trei punctul de minim al economiei a fost atins.

Ce urmează de acum încolo este o reluare a creşterii, al cărei ritm însă depinde enorm de măsurile pe care le luăm şi de contextul internaţional. Cifrele nu ne ajută pentru că ele au cel puţin un decalaj de două–trei luni în cazul unor indicatori simpli, ba chiar mai mult - spre jumătate de an – în cazul unora agregaţi, aşa cum e PIB. Teoria aceasta este împărtăşită chiar şi de guvernatorul Mugur Isăreascu, iar autoritatea Băncii Naţionale este încă aproape intactă, într-un context instituţional compromis în mare măsură. Aşadar, guvernatorul a început să spere! Fraza citată mai sus îi aparţine tot guvernatorului şi va face o scurtă carieră în aceste zile. Se impune însă o distincţie. În conştiinţa comună, sfârşitul căderii economiei – fenomenul pe care l-am urmărit în ultimul an cu dinamica unui meci de fotbal – echivalează cu sfârşitul crizei.

Dar sfârşitul căderii economice nu înseamnă automat sfârşitul crizei. Criza poate continua ani după această stare, cu unii indicatori degradându-se în continuare, aşa cum este şomajul. Nu este nici prea clar dacă fenomene mai complicate decât de genul stagflaţiei vor putea fi cu siguranţă depăşite, iar spectrul literei L în alfabet, ca grafic de evoluţie al crizei, este încă posibil. E drept, afirmaţia guvernatorului este una cu o doză substanţială de optimism, dar distincţia dintre sfârşitul căderii economice şi sfârşitul crizei, văzută ca o perioadă de erodare a puterii de cumpărare, de investiţii scăzute, incertitudini majore şi oportunităţi puţine la nivelul economiei, rămâne. De altfel, guvernatorul nu are f