Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă 20 de zile de arest pentru fiul poliţistului

Publicat in GAZETA de SUD, marți 15 septembrie 2009 ·

Craioveanul Ionuţ Dinu, fiul de poliţist cercetat pentru omor după ce a împuşcat-o în cap pe Alexandra Iancu cu arma de vânătoare a tatălui, va rămâne încă 20 de zile în spatele gratiilor, după cum a decis Tribunalul Dolj la solicitarea procurorilor. Dacă judecătorii nu ar fi dispus prelungirea arestului preventiv, Dinu ar fi fost pus în libertate mâine.

În dimineaţa zilei de 25 iunie, Alexandra Iancu, în timp ce se afla în locuinţa familiei Dinu, a fost împuşcată în cap de Ionuţ, cu o armă de tir UMC cu glonţ, de calibrul 5,6 milimetri. Tânăra a fost transportată la Spitalul de Urgenţă Craiova în stare gravă, însă a doua zi, în ciuda eforturilor medicilor de a o ţine în viaţă, a decedat. După incident, atât Ionuţ Dinu, cât şi tatăl său au susţinut că arma s-a descărcat accidental, aceasta căzându-i din mână tânărului în timp ce a trecut cu ea prin faţa camerei în care se afla Alexandra. Această variantă a fost însă infirmată atât de raportul criminaliştilor, cât şi de cel al armurierilor Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Toxice Dolj, care au arătat că arma nu s-a descărcat accidental, iar traiectoria glonţului a fost descendentă, ca şi când autorul ar fi ochit înainte să tragă.

Cercetările în acest dosar sunt aproape încheiate. Mai lipseşte doar rezultatul expertizei complexe, balistică şi traseologică, solicitată de procurorul-anchetator la Bucureşti, însă nefinalizată până în prezent. Unul dintre motivele acestei întârzieri ţine de găsirea cu mare greutate a resurselor financiare pentru achitarea expertizei necesare în dosar. Săptămâna trecută, au fost obţinute fondurile şi s-a achitat contravaloarea expertizei, rezultatul său fiind aşteptat, probabil, săptămâna viitoare. Craioveanul Ionuţ Dinu, fiul de poliţist cercetat pentru omor după ce a împuşcat-o în cap pe Alexandra Iancu cu arma de vânătoare a tatălui, va rămâne încă 20 de zile în spatele gr

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump suspendă ajutorul militar pentru Ucraina. Președintele american așteaptă scuzele lui Volodimir Zelenski, după cearta din Biroul Oval

Ziare.com acum o ora
Statele Unite au decis să suspende ajutorul militar destinat Ucrainei, la doar câteva zile după o discuție tensionată în Biroul Oval între președintele american, Donald Trump, și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Informația a fost confirma

Prognoza meteo pentru luna martie. Cum va fi vremea și unde va ploua cel mai mult

Adevarul acum 21 minute
Luna martie vine cu temperaturi mai calde decât în mod obișnuit, inclusiv la munte. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni indică precipitații apropiate de normal, cu unele variații regionale.

Nicuşor Dan: Intrăm într-o perioadă globală în care o să apară tensiuni şi dacă vrei să ai pace trebuie să descurajezi războiul. Şi descurajezi războiul având o armată pregătită pentru război/ ”Nu se pune problema” ca SUA să-şi retragă trupele din România

News.ro acum 10 ore
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a afirmat, luni seară, că România trebui să îşi consolideze funcţionarea instituţiilor statului, inclusiv armata. ”Dacă vrei pace, trebuie să descurajezi războiul”, a spus Nicuşor Dan. Nicuş

Calendar-ortodox Sărbătoarea religioasă a zilei de marți, 4 martie 2025

Ziua Constanta acum 49 minute
Sfântul Gherasim de la Iordan a trait in secolul al VII-lea. Dupa ce s-a calugarit, s-a retras in pustiul Tebaidei unde a intemeiat un asezamant monahal, prezent si in zilele noastre. Atat de mult s-a impartasit de viata dumnezeiasca, incat si fiare

Donald Trump se adresează marţi Congresului, pentru prima dată în actualul mandat. De ce este important şi despre ce este aşteptat să vorbească

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump va rosti marţi seara un discurs în faţa unei sesiuni comune a Congresului, marcând primul său discurs important în faţa legislatorilor de la revenirea la Casa Albă. Discursul, aşteptat la ora locală 21:00 (miercuri, 4:00, o

Israelul amenință Hamas: „Porţile iadului se vor deschide”, dacă nu eliberează ostaticii rămaşi în Gaza

Ziare.com acum o ora
Israelul a ameninţat luni, 3 martie, cu represalii violente dacă gruparea militantă Hamas nu returnează ultimii ostatici israelieni încă deţinuţi în Gaza, potrivit France24. Ministrul apărării spune că porţile Gaza vor fi încuiate, iar porţile iadul

Traian Băsescu, avertisment sumbru: „Fără sprijinul SUA, Ucraina va capitula. Problema e că urmăm noi”

HotNews acum 7 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat luni seară că, în cazul în care SUA vor opri sprijinul pentru Ucraina, „nu va mai putea fi vorba de un acord de pace, ci de capitularea” Kievului în fața Rusiei. El a atras atenția, însă, că după acest mom

Trump anunţă că tarifele vamale pentru Canada şi Mexic vor intra în vigoare de marţi. Cum răspund cele două state

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu există nicio şansă ca Mexicul sau Canada să împiedice intrarea în vigoare, marţi, a unor tarife vamale de 25% impuse de SUA, ceea ce a făcut ca pieţele financiare să se clatine în faţa perspec

Reuters: Casa Albă are în vedere o posibilă reducere a sancţiunilor împotriva Rusiei. Nu este clar ce ar putea solicita Washingtonul în schimb

News.ro acum 7 ore
Casa Albă a cerut Departamentului de Stat şi Trezoreriei să elaboreze opţiuni pentru relaxarea sancţiunilor împotriva Rusiei pentru ca oficialii americani să le discute cu reprezentanţii ruşi în zilele următoare, însă nu este clar ce ar putea cere î

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 10 ore
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

Vremea

București
acum

-0°
mar.

-0°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-6°
mar.

-6°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°