Primul clopoţel al acestui an şcolar a fost şi un nou început pentru Cristi Şimon ca profesor de educaţie fizică şi sport la două dintre şcolile din judeţ.
La doar 24 de ani Cristi Şimon este unul dintre tinerii profesori care o dată cu începerea noului an şcolar şi-a început cariera de profesor. A iubit tot timpul sportul, practicând fotbalul timp de 10 ani, pe la mai toate cluburile importante din judeţ dar şi din afara Maramureşului, însă începând cu acest an va preda educaţia fizică la două şcoli din judeţ.
Odată cu începerea cursurilor de pedagogie din facultate acesta a simţit că profesoratul este mai important pentru el şi a decis să se lase de sportul de performanţă în anul doi de facultate. „Tot timpul am iubit fotbalul şi o fac şi în ziua de azi, dar consider că meseria de profesor de educaţie fizică mi se potriveşte mai bine. Tot timpul am îndrăgit copiii şi din această funcţie consider că pot să ajut multă lume” spune băimăreanul.
Pofesoara din timpul liceului un ghid în cariera sa
Fiind la început de drum Cristi spune că ghidul său în carieră este profesoara care a predat la clasa sa în timpul liceului. „Doamna profesoară Toma este un model pentru mine. Tot timpul ne-a ajutat în perioada liceului şi a reuşit să ne arate prin orele sale cât de important este sportul atât pentru sănătatea omului cât şi pentru dezvoltarea caracterului, lucruri pe care vreau să le arăt şi eu elevilor mei” povesteşte profesorul.
Chiar dacă acesta este unul dintre cei mai tineri profesori pentru Cristi, acest job poate fi şi cariera de o viaţă. „Nu pot să spun sigur că voi fi profesor până la bătrâneţe, dar v-o spun cu mâna pe inimă că asta îmi doresc în momentul de faţă. Atâta timp cât voi avea o condiţie fizică bună şi cred că pot să ajut copiii să meargă pe un drum mai bun voi preda cu cea mai mare plăcere” adaugă băimărean