Si iata-ne ajunsi in ziua marii asumari a raspunderii Guvernului, altfel zis, ziua marii reforme. Sa fim seriosi!

Ceea ce-si asuma marti Guvernul nu este decat in mica parte reforma. Practic, ea mai razbate doar din anumite articole ale Legii Educatiei Nationale, acelea in care Ecaterina Andronescu nu a reusit sa masacreze spiritul concluziilor comisiei Miclea. Legea aceasta este produsul combinatiei dintre antireformismul cronic al PSD si reformismul fortat electoral al PD-L.

Si chiar daca, in extremis, din lege au fost eliminate prevederile politizante ramane de vazut in ce masura ea va fi aplicata cat timp Educatia ramane pe mana Ecaterinei Andronescu.

Daca democrat liberalii doreau sincer sa faca o reforma autentica a educatiei, isi adjudecau dintr-un bun inceput acest minister, faceau de luni de zile un proiect de lege cu adevarat reformist pe care sa-l fi pus deja in practica. PD-L stia in decembrie pe mana cui lasa Educatia.

Ecaterina Andronescu nu e o tanara speranta a PSD care sa fi lovit naucitor si neasteptat. Dar in marea batalie pe ministere, criteriile au fost cu totul altele decat reforma.

In ceea ce priveste Legea salarizarii unice a bugetarilor, nici macar despre asa ceva nu putem vorbi. Avem o reglementare facuta pe genunchi, fara logica, cu doar trei obiective de moment in cap: bifarea unei conditii impuse de FMI, inghetarea salariilor si tunderea sporurilor.

Si aceste obiective se pare ca au fost atinse. Pe termen mediu si lung insa, este, din start, aberant sa raportezi aceasta lege, pasamite reformista, la un corp bugetar nereformat si nerestructurat.

Ierahizarea bugetarilor este complet ilogica si in total dezacord cu principiile invocate de insasi legea salarizarii. Categoriile sociale cu cea mai mare responsabilitate si importanta sociala, medicii si profesori