Reţele de canalizare în Zaragoza şi un proiect de cartiere rezidenţiale sunt provocările din cariera unui român plecat în Peninsula Iberică. „În loc de chirurgie umană, am ajuns să disec măruntaiele pământului iberic”, spune Cosmin Ciocârlan, venit în Peninsulă cu zece ani în urmă. Citiţi şi:
Un pictor român, în garda regală spaniolă”Am 17 ani şi îmi câştig singură banii”
În România, Cosmin Ciocârlan (35 de ani), din Mediaş, ar fi trebuit să devină medic, dar, după doi ani de facultate, soarta a făcut ca viitorul doctor „să opereze” pe meleaguri aragoneze, într-un cu totul alt domeniu.
El a venit în Spania cu zece ani în urmă, împreună cu soţia Claudia (34 de ani). Familia are doi băieţi, Paul (9 ani) şi Sebastian (11 ani).
Românul este şef de şantier la o firmă de construcţii românească, Vianco. În funcţie de sezon şi de lucrări, firma are între 60 şi 300 de angajaţi, majoritatea români.
Între realizările firmei se numără cartierul Valdespartera, cel mai nou şi mai modern din Zaragoza. Recent, firma românească, împreună cu o societate internaţională de construcţii, a participat la licitaţia organizată de primăria din Zaragoza şi de guvernul local din Aragon pentru ridicarea altui cartier, Arcosur.
Noul proiect este dublu ca valoare faţă de lucrările contractate până acum. Firma românească a pus la dispoziţie forţă de muncă, utilaje şi bani cu care va plăti salariile, taxele şi impozitele până la prima plată de la statul spaniol, care va avea loc peste şase luni.
Şeful de şantier, Cosmin Ciocârlan, îşi prezintă lucrarea cu mândrie. „Şantierul pare albia unui râu de 200 sau 300 de metri lăţime, fără apă. Este locul unde vor fi conductele, iar miile de metri cubi de pământ sunt dislocate cu maşini speciale. Acum se vede, din loc în loc, câte un capac de canal pe stradă. Peste patru-c