Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE Norvegia: Coaliţia de stânga revendică victoria!

Publicat in Adevarul, marți 15 septembrie 2009 ·

Primul ministru norvegian în exerciţiu, laburistul Jens Stoltenberg, a revendicat victoria coaliţiei sale de stânga la sfârşitul alegerilor legislative. "Trebuie luată o mică măsură de precauţie, dar după cum se prezintă lucrurile, se pare că noi putem continua" să guvernăm, a declarat Stoltenberg, în timpul unei întâlniri a liderilor politici în Parlament.

Coaliţia care îşi încheie mandatul şi care regrupează Stânga socialistă şi partidul centrist în jurul laburiştilor a obţinut o majoritate la limită de 86 de locuri din cele 169 în Storting, potrivit rezultatelor oficiale după numărarea a 98,5 la sută din voturi.

Opoziţia de dreapta este creditată cu 83 de locuri, dintre care 40 pentru populiştii Partidului Progresului.

Pentru o majoritate absolută este nevoie să se obţină 85 de locuri, aminteşte AFP.

La putere din 2005, guvernul lui Stoltenberg se află astfel în situaţia de a deveni primul ce va fi reales în această bogată ţară scandinavă după 1993.

Coaliţia de stânga a obţinut 87 de locuri la alegerile legislative în urmă cu patru ani.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Condoleanţe familiilor victimelor atacului cu rachete al Rusiei, în Sumî, în Duminica Floriilor. Condamnăm cu fermitate această atrocitate / Guvernul României este solidar cu Ucraina

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis condoleanţe familiilor victimelor atacului cu rachete al Rusiei, în Sumî, în Duminica Floriilor. Guvernul României este solidar cu Ucraina, a mai spus premierul, arătând că ţara noastră condamnă cu fermitate aceas

Haltere: Prima medalie pentru România la Europenele de la Chişinău – Ioana Mădălina Miron a câştigat bronzul

News.ro acum o ora
Sportiva Ioana Mădălina Miron a câştigat, duminică, o medalie de bronz la Europenele de haltere de la Chişinău. Miron a adus României bronzul la categoria 45 kg, la stilul smuls, cu 71 kg. La aruncat şi la total, sportiva tricoloră s-a clasat pe loc

Medicul Casei Albe: Trump e într-o stare „excelentă" de sănătate fizică şi cognitivă

Ziarul Financiar acum 35 minute
Preşedintele american Donald Trump e într-o stare „excelentă" de sănătate fizică şi cognitivă, potrivit primului raport medical anual din al doilea său mandat prezidenţial, publicat duminică de medicul Casei Albe. „Preşedintele Trump rămâne într-o s

USR anunță că va ataca decizia BEC care îi interzice să-i facă campanie lui Nicușor Dan: Un abuz

HotNews acum 6 ore
Uniunea Salvați România (USR) acuză o „cenzură politică mascată sub argumente birocratice” și anunță că va contesta în instanță decizia Biroului Electoral Central (BEC) care a stabilit că partidul nu poate face campanie electorală în favoarea candid

China a cerut SUA să anuleze complet taxele vamale reciproce

Ziua Constanta acum 2 ore
China a cerut duminică Statelor Unite „să anuleze complet” taxele vamale reciproce, după decizia Washingtonului de vineri de a scuti produsele high-tech, relatează AFP. „Îndemnăm Statele Unite să facă un pas mare pentru a-și corecta greșelile, să an

Apariţie scurtă a Papei Francisc în Piaţa Sfântul Petru, după slujba de Duminica Floriilor

News.ro acum 6 ore
Papa Francisc a făcut o scurtă apariţie în Piaţa Sfântul Petru, duminică, la finalul slujbei de Duminica Floriilor, salutând credincioşii din scaunul său cu rotile, în timp ce continuă recuperarea după o pneumonie dublă severă, transmite Reuters. ”D

Arabia Saudită şi SUA, pe cale să semneze un acord preliminar pentru cooperare în domeniul energiei nucleare civile

News.ro acum 2 ore
Statele Unite şi Arabia Saudită urmează să semneze un acord preliminar privind cooperarea în dezvoltarea unui program nuclear civil saudit, a declarat duminică secretarul american pentru Energie, Chris Wright, aflat la Riad, transmite Reuters. După

Kremlin: Nu se pot aştepta rezultate imediate după solicitările lui Donald Trump privind progrese către pace în Ucraina

News.ro acum 6 ore
Kremlinul a declarat duminică că discuţiile cu echipa preşedintelui american Donald Trump pe tema Ucrainei decurg ”foarte bine”, însă este prea devreme pentru aşteptarea unor rezultate imediate, având în vedere deteriorarea profundă a relaţiilor bil

Braşov: Tânără reţinută după ce a furat un autoturism, l-a condus fără permis, a alimentat cu carburant fără a plăti şi apoi a fugit de Poliţie

News.ro acum 5 ore
O tânără de 20 de ani a ajuns în arest, pentru 24 de ore şi este cercetată pentru comiterea mai multor infracţiuni după ce a furat un autoturism, l-a condus fără permis, a alimentat cu carburant fără a plăti şi apoi a fugit de Poliţie. Decizia privi

Bulgaria a primit primul său avion american de vânătoare F-16

HotNews acum 4 ore
Bulgaria a primit oficial duminică primul său avion de vânătoare american F-16, în cadrul unei comenzi istorice vizând modernizarea flotei aeriene a țării, scrie AFP, conform Agerpres. „Celebrăm un avion cu numărul de luptă 301, dar marcăm în primul

Vremea

București
acum

14°
dum.

7°/19°
lun.

8°/15°
mar.

7°/16°
mie.

9°/21°
Iasi
acum

13°
dum.

4°/19°
lun.

6°/16°
mar.

8°/17°
mie.

11°/20°
Constanta
acum

dum.

5°/14°
lun.

6°/10°
mar.

7°/11°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

3°/18°
lun.

9°/13°
mar.

8°/10°
mie.

7°/22°
Timisoara
acum

17°
dum.

4°/22°
lun.

11°/15°
mar.

10°/16°
mie.

7°/22°