Daniel Niculae, atacantul lui Auxerre, a marcat într-un meci oficial după 18 luni, iar acum speră să ajungă din nou la naţională. Un an şi jumătate i-a trebuit atacantului Daniel Niculae pentru a înscrie într-un meci oficial pentru Auxerre. A reuşit duminică, în partida Auxerre - Nice 2-0, din etapa a cincea a campionatului Franţei. „Adevărul“: Nico, în sfârşit ai marcat! Ţii minte care a fost ultimul gol pe care l-ai reuşit?
Daniel Niculae : Da, sunt fericit acum. Nici nu mai ştiam exact cum e să te bucuri după un gol (râde). Ştii care e problema? Anul trecut numai asta făceam, mă gândeam că trece etapă după etapă şi nu marchez, îmi făceam tot felul de calcule. Acum le-am lăsat încolo de cifre!
Ai intrat, ai marcat, aţi câştigat!
Eh, nu a fost atât de simplu! Bine, adevărul este că acum mi-a ieşit o execuţie care în sezonul trecut nu-mi ieşea. Cred că asta a fost şi problema atunci: îmi doream prea mult şi d-aia nu-mi ieşea nimic! Din situaţii cum a fost asta din care am marcat acum o dădeam ba afară, ba în bară. Praful se alegea!
N-a fost şi o problemă de moral?
Ba da, mai mult ca sigur! Ca să fii un fotbalist bun trebuie să ai talent să munceşti şi să fii şi puţin norocos. Ei bine, nu sunt eu cel mai talentat jucător care s-a născut, dar nici cel mai slab.
De muncit, munceam de rupeam, dar nu aveam deloc noroc. Acum am spart ghinionul şi cred că am depăşit cea mai grea perioadă a carierei mele. Sper doar să vină cât mai multe goluri. A venit unu, ok, aveam mare nevoie de el, dar trebuie să urmeze şi altele!
Ce ţi-au spus colegii după meci?
M-au felicitat toţi. Ştiau cât îmi doresc să marchez şi mă încurajau la fiecare meci:”Hai că azi dai gol”, dar uite că de abia duminică au nimerit-o.
Te mai gândeşti la naţională? Ai