Britanicul a venit în oraşul de pe Someş pentru a-i instrui pe dascălii clujeni cu privire la metodele occidentale de educaţie. Simon Parker ocupa o funcţie de conducere în cadrul unuia dintre cele mai bune colegii din Marea Britanie, Runshaw College, instituţie de învăţământ cu peste 15.000 de elevi, atunci când a simţit nevoia unei schimbări.
Chiar dacă în Anglia trebuia să muncească aproximativ 80 de ore, timp care ar putea părea exagerat pentru un dascăl din România, susţine cu toată sinceritatea că munca la catedră este marea lui pasiune.
„Eram un fel de şef de catedră, coordonând aproximativ 1.000 de studenţi şi eram responsabil şi de calitatea profesorilor şcolii. Următoarea etapă pentru mine ar fi fost să fiu director, însă nu mi-am dorit o asemenea responsabilitate ”, a explicat Simon Parker.
Avea o părere proastă despre România
A citit în revista dedicată dascălilor un anunţ prin care se ofereau joburi în Europa de Est, alegând România, în 2003, fără să stea pe ganduri. „Am mai fost ca turist în România şi am fost impresionat de peisaje. Era o imagine atât de diferită faţă de ce ştiam eu de la televizor. Imaginea României era cea a copiilor din orfelinate şi a mizeriei”,îşi aminteşte britanicul.
Timp de şase ani a colaborat cu Casele Corpului Didactic din Bucureşti, Braşov şi Făgăraş, iar de anul acesta la Cluj, prin intermediul cărora a instruit dascălii, învăţându-i metode de predare de ultimă oră, aplicate în cele mai valoroase instituţii de învăţământ din lume:
„La catedră e la fel ca în orice ştiinţă. Mereu înveţi şi aflii ceva nou. Practic, îi învăţ pe profesori ce funcţionează şi ce nu funcţionează şi trebuie schimbat, pentru ca elevul să poată asimila informaţia mai repede şi în profunzime”.
Munca la catedră, una grea
Acesta a precizat