Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conduce cel mai mare parc eolian din Europa

Publicat in Adevarul, marți 15 septembrie 2009 ·

La doar 31 de ani, Ondrej Safar a fost desemnat de cehii de la CEZ să pună pe picioare centralele eoliene de la Fântânele-Cogealac, judeţul Constanţa. Ondrej Safar crede că punerea în funcţiune a primelor turbine, estimată pentru primăvara anului viitor, va fi cel mai dificil moment al proiectului. Ondrej Safar a fost trimis de compania-mamă din Praga, în noiembrie 2005, să participe la transformarea societăţii Electrica Oltenia, proaspăt cumpărată de compania cehă CEZ.

Aproape trei ani mai târziu, în august 2008, a preluat conducerea proiectului eolian de la Fântânele-Cogealac.

„A fost o mare provocare pentru mine. Primul meu mandat în România, de trei ani, expira în câteva luni, nu era clar cât voi mai sta şi nimeni nu ştia cum o să fie“, povesteşte Safar, care, între timp, şi-a prelungit cu încă trei ani contractul.

Tânărul manager trebuia să se ocupe de construcţia propriu-zisă a parcului, să înceapă partea de achiziţii şi să aibă grijă de toate contractele pentru proiectul care se ridică la 1,1 miliarde de euro. De atunci, jumătate din timp şi-l petrece la Constanţa, jumătate la Bucureşti.

Ziua când au venit turbinele

Cea mai dificilă etapă de până acum a proiectului a fost cea de început, până a pornit şantierul. Asta pentru că unele firme subcontractoare şi chiar inginerul de proiect nu aveau suficientă experienţă pentru o astfel de lucrare.

În schimb, cea mai fericită zi pe şantierul de la Fântânele a fost cea în care au început să vină turbinele. Piesele impresionau prin dimensiuni: turnul înalt de 100 de metri, nacela de 82 de tone şi rotorul cu diametrul de 100 de metri.

„Atunci au realizat toţi că nu e de joacă, iar ceea ce era până atunci pe hârtie începea să devină realitate. Au început să vadă pentru ce lucrează şi cât de important este“, spune Safar. As

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fito, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, extrădat în SUA / Președintele țării: „Îl trimitem cu mare plăcere să se confrunte cu legea americană”

G4Media acum 11 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârşitul lunii iunie după un an şi jumătate

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 11 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 7 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 7 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 9 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Ellen DeGeneres: M-am mutat în Marea Britanie din cauza lui Trump

Mediafax acum o ora
Comediantă și realizatoare de emisiuni TV, ea a declarat în fața unei mulțimi din Cheltenham, Gloucestershire, că viața „este pur și simplu mai bună” în Marea Britanie. Ellen a spus că ea și soția sa, Portia de Rossi, iau în considerare să se căsăto

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 13 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°