Expo Varadinum și Primăria Oradea organizează, în perioada 17-19 septembrie, prima expoziție și conferință medicală specializată din Oradea - Medi.Co Varadinum, la Hotel Continental Forum.
Programul evenimentului va cuprinde simpozioane, cursuri EMC, întâlniri de afaceri, prezentări comerciale și lansări de produse, evenimente dedicate partenerilor din domeniul medical și sănătate.
Lipsă de spații pentru conferințe
"Expo Varadinum s-a confruntat cu ocazia organizării acestui eveniment, Medi.Co Varadinum, cu faptul ca Oradea nu poate găzdui o serie de simpozioane și evenimente de această anvergură din lipsă de spații. Este regretabil că partea expozițională, ce era prevăzută să aibă loc la Arena Antonio Alexe, datorită unor decizii administrative, a fost anulată. În pofida acestor obstacole, considerăm că Medi.Co Varadinum va fi un real succes, având în vedere piața potențială bihoreană. Credem cu tărie că Oradea are nevoie de un astfel de eveniment", se arată într-un comunicat al Expo Varadinum.
Cursuri pentru medici
Programul cursurilor EMC va cuprinde cursuri pentru medici stomatologi, medici specialiști, medici de familie, farmaciști și implică participarea unor renumiți lectori la nivel național. Înscrieri la cursurile EMC se vor face și la fața locului. Expozitia va fi deschisă vizitatorilor de joi, 17 septembrie, până sâmbătă, 19 septmbrie, între orele 9:00-18:00.