Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gabriel Tamaş nu „lătra“ suficient de tare la colegi

Publicat in Adevarul, marți 15 septembrie 2009 ·

Stoperul lui Dinamo a fost schimbat din funcţia de căpitan pentru că nu avea autoritate asupra coechipierilor. Marius Niculae este noul lider al „câinilor“. Furia lui Borcea de după eşecul cu Oţelul Galaţi l-a atins pe unul dintre preferaţii preşedintelui executiv. Tamaş a fost forţat să-i cedeze banderola lui „Săgeată“. Stoperul de 26 de ani a revenit la simplul rol de pion. Nu doar prestaţia jucătorului împrumutat de la Auxerre din partida cu Oţelul a dus la această decizie, ci şi modul în care este privit Gabi în vestiar de coechipierii săi. “Vina” lui Tamaş este că s-a apropiat foarte mult de ceilalţi “câini”.

Iese cu ei în oraş, glumeşte întruna, le împrumută maşina, chiar îi mai ajută şi cu bani. Din această cauză, stoperul lui Dinamo nu merită banderola de căpitan. Sau cel puţin aşa consider acţionarii. Păcatul său este că  nu le inspiră teamă celorlaţi fotbalişti ai roş-albilor, lucru care se reflectă şi pe teren.

“Câinii” nu “muşcă” din gazon pentru că ştiu că nu o să-i certe nimeni. De aceea, Borcea a decis să-l schimbe pe Tamaş cu Niculae, care revine pe postul de căpitan ocupat la finalul sezonului trecut.

Altă noutate este că “vicele” lui “Săgeată” a devenit N’Doye, un fotbalist apreciat şi de coechipieri şi de conducere şi de antrenori. “Niculae reuşeşte să strângă mai bine grupul, Gabi Tamaş e băiat prea bun”, şi-a justificat Borcea decizia.

Niculae îşi luase ţeapă, dar s-a revanşat

Faptul că banderola s-a întors la “Săgeată” este mai mult o reparaţie morală faţă de atacantul de 28 de ani. Marius Niculae pierduse rolul de căpitan când s-a dus în Rusia să negocieze cu Terek Groznîi. Colegii lui au crezut că transferul lui este ca şi parafat, aşa că au ales un nou lider în teren.

La vot a ieşit Tamaş, numai că “Săgeată” s-a întors la echipă, dar “ţepuit”. Alegerile fuse

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iron Maiden a anunțat un nou turneu mondial: „Run For Your Lives” / Primul concert din Europa va fi la Budapesta

HotNews acum 55 minute
Trupa britanică Iron Maiden a anunţat un turneu mondial, „Run For Your Lives”, care marchează 50 de ani de activitate. Turneul va începe în mai 2025 şi va dura până în 2026, notează News.ro. Potrivit primelor informaţii publicate de trupa de heavy m

Când se încălzește în România. ANM a publicat prognoza pe următoarele patru săptămâni

Ziare.com acum o ora
Meteorologii estimează că, până la jumătatea lunii octombrie, temperaturile vor fi uşor mai ridicate faţă de cele normale pentru această perioadă, în special în regiunile sudice. Ulterior, valorile termice se vor situa în jurul celor specifice perio

SuperLiga: Oţelul Galaţi vs Dinamo – Derby de podium

HotNews acum o ora
Oţelul Galaţi – Dinamo, meci contând pentru etapa a 10-a din campionatul României, este programat, vineri, 20 septembrie, de la ora 21:00, pe Stadionul Oţelul, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1. Oţelul Galaţi, una dintre c

Accident grav în Gorj. Opt persoane transportate la spital, după ce un autobuz s-a ciocnit cu un microbuz

Libertatea acum o ora
Opt persoane sunt rănite, după ce un autobuz şi un microbuz s-au ciocnit, vineri dimineaţă, pe DN 67D, în zona localităţii Runcu din judeţul Gorj, anunţă Centrul Infotrafic.

Explozie într-un bloc de apartamente. Un bărbat a fost prins sub dărâmături

Ziare.com acum o ora
O explozie s-a produs, vineri dimineaţă, 20 septembrie, la un apartament din municipiul Adjud, judeţul Vrancea, o persoană fiind rănită şi scoasă de pompieri de sub dărâmături. Deflagraţia nu a fost urmată de incendiu. Pompierii au mai evacuat trei

Tată și fiică spulberați pe trecerea de pietoni

Tribuna acum o ora
Un bărbat și o fetiță au fost grav răniți într-un accident rutier produs vineri dimineață pe strada Drumul Ocnei din municipiul Sibiu. Cei doi au fost loviți în plin de un autoturism, în timp ce se aflau pe trecerea pentru pietoni. “Polițiștii Birou

Israelul a atacat Libanul și anunță că a lovit aproximativ 100 de lansatoare de rachete ale Hezbollah

Libertatea acum o ora
Avioanele de război israeliene au lansat joi seară cele mai intense lovituri din ultimul an asupra sudului Libanului, atacând poziții ale grupării Hezbollah, relatează Reuters și CNN, citat de News.ro. Armata Israelului (IDF) a precizat ulterior că

Un candidat susținut de Trump, autor al unor mesaje controversate pe un site pornografic. „Minciuni obscene de tabloid” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un candidat republican din Carolina de Nord, unul dintre statele cele mai disputate pentru alegerile prezidenţiale americane, a exclus joi, 19 septembrie, să se retragă după dezvăluirea de către CNN a unor mesaje controversate, despre nazism sau scl

Ursula von der Leyen a ajuns la Kiev. Este a opta vizită a preşedintei Comisiei Europene în Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a ajuns, vineri dimineaţă, la Kiev, aceasta fiind a opta sa vizită în Ucraina. ”A 8-a mea vizită la Kiev are loc în timp ce sezonul de iarnă începe în curând, iar Rusia continuă să ţintească infrastr

Horoscop pentru vineri, 20 septembrie 2024. Se întrezăresc întâlniri și dialoguri cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Ești plin de energie si dornic sa rezolvi cat mai multe treburi. Ba vrei sa le rezolvi si pe ale altora, ceea ce nu se recomandă. Sunt momente excelente pentru a-ti trasa planuri noi de viitor si pentru a te înnoi. Vei fi nevoit sa cheltuiest

Vremea

București
acum

16°
vin.

16°/22°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/27°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/23°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/21°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

11°/21°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

14°/26°