* urmări imprevizibile după bătaia de pe strada Mihai Eminescu, de săptămâna trecută * un spectacol a fost scos din programul Festivalului "Zile şi Nopţi de Teatru European la Brăila", iar pentru alte două, conducerea teatrului se străduieşte să găsească actori care să-l înlocuiască pe Cosmin Cosma, aflat acum după gratii * actor al Teatrului "Maria Filotti", Cosmin Cosma se află în arest pentru 29 de zile, după ce a fost implicat în scandalul din centrul oraşului * împrejurările în care a avut loc lupta dintre tinerii brăileni sunt încă neclare, noi dezvăluiri ale martorilor sugerează că actorul a fost aşteptat pentru a fi bătut, însă riposta sa i-a luat prin surprindere pe agresori *
Scandalul iscat în noaptea de 8 spre 9 septembrie, petrecut chiar pe strada Mihai Eminescu, a avut urmări grave asupra celor implicaţi, însă şi consecinţe neaşteptate pentru viaţa culturală a oraşului: unul dintre spectacolele programate pentru Festivalul "Zile şi Nopţi de Teatru European la Brăila" a fost scos de pe afiş. Asta pentru că unul dintre tinerii arestaţi preventiv de Poliţie pentru agresiune, Cosmin Cosma, este actor la Teatrul "Maria Filotti" şi are roluri în multe dintre spectacolele instituţiei.
Agresiune sau legitimă apărare?
Deşi varianta prezentată iniţial de poliţie îi prezenta pe Cosmin Cosma şi Cristian Urse ca pe doi agresori violenţi, surse din anturajul actorului ne-au mărturisit că Urse şi Cosma au fost provocaţi şi pândiţi la colţ de stradă pentru a fi bătuţi, însă au avut curajul să riposteze.
O palmă dată unei fete în urmă cu un an de zile - motivul scandalului
În seara zilei de 8 septembrie, într-un local situat pe strada Mihai Eminescu, s-au întâlnit doi tineri, Adrian Cojocaru şi Cristian Urse, fiecare fiind într-un alt grup de amici. Când s-au văzut, şi-au amintit că aveau de lămurit o poveste mai veche, legată de o fată, a