La sfârşitul lunii februarie 1989, Ion Coman i-a trimis lui Nicolae Ceauşescu un raport al ministrului Apărării Naţionale, însoţit de propria sa recomandare, în scopul aprobării "cererii Ambasadei Statului Palestina la Bucureşti privind pregătirea gratuită în Academia Militară, începând din anul 1989, a doi ofiţeri palestinieni, pe o durată de 3 ani şi asigurarea locuinţelor necesare pentru ei şi familiile acestora".
Ion Coman preciza faptul că România urma să suporte în întregime cheltuielile de pregătire a ofiţerilor palestinieni, de circa 547.500 lei, din Fondul de Solidaritate Internaţională.
Propunerea a fost aprobată de Nicolae Ceauşescu. Acesta a pus rezoluţia "Da" pe recomandarea favorabilă trimisă de Ion Coman şi a semnat scurt "N.C.". Apoi, la 2 martie 1989, de la Cancelaria CC al PCR a fost trimisă o adresă lui Ion Coman şi Vasile Milea, prin care aceştia au fost înştiinţaţi despre aprobarea dată de preşedintele României.
În raportul adresat la 27 februarie 1989 lui Nicolae Ceauşescu - document pe care îl edităm în continuare, generalul-colonel Vasile Milea a menţionat şi faptul că "în prezent se află la pregătire, gratuit, în Academia Militară, 6 ofiţeri palestinieni, împreună cu familiile, cărora le sunt asigurate locuinţe".
Extrapolând cheltuielile propuse de Ion Coman şi Vasile Milea la întregul grup de ofiţeri palestinieni aflat la Academia Militară în anul 1989, putem afirma faptul că Nicolae Ceauşescu a oferit cu generozitate prietenului său politic, Yasser Arafat, un ajutor nerambursabil în valoare de 2.190.000 lei. Dar preşedintele României nu a oferit sprijin financiar din propriii bani, ci din taxele şi impozitele plătite de cetăţenii ţării sale, fără o consultare prealabilă a lor.
Totodată, se poate afirma faptul că, prin asemenea acţiuni, Nicolae C