După statistici, la primele ore ale dimineţii de vineri, 15 septembrie 1989, aproape un sfert din populaţia României a abandonat orice altă îndeletnicire şi s-a ocupat cu mersul la şcoală. Cele mai bine de cinci milioane şi jumătate de preşcolari, elevi şi studenţi, au fost primiţi, tot conform statisticilor, de 214.500 de dascăli.
Din cinci milioane şi jumătate, cei mai mulţi - aproape trei milioane - erau şcolari din ciclurile primar şi gimnazial. Odată ajunşi în sălile de clasă au dat prima dată cu ochii de portretul tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretar-general al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România, comandant suprem al forţelor armate.
Pe prima pagină a manualelor primite în acea zi au văzut, fireşte, tot fotografia "tovarăşului". Aşa era pretutindeni, nici o şcoală n-avea cum face excepţie. Însă nu toţi elevii acelei epoci, puşi la vârsta adultă să-şi povestească viaţa de şcolar, menţionează aceste amănunte. Din straturile adânci ale memoriei, efortul onest de aducere aminte scoate la suprafaţă alt gen de amintiri. Fără filtrarea ulterioară prin grile ipocrit-sofisticate şi de o îndoielnică utilitate în recompunerea unei "lumi dispărute", amintirile genuine ale copiilor "epocii de aur" au prea puţin de-a face cu politica sau cu Ceauşescu.
Bunăoară, Andreea Bălbărau. Împreună cu ceilalţi 2.999.999 de colegi "de pe tot cuprinsul patriei", în dimineaţa amintită se îndrepta spre Şcoala numărul 2 din oraşul Adjud, judeţul Focşani. Pentru corectitudine, trebuie spus că nu erau chiar 2.999.999, ci doar 2.933.999. Iar c-au mers "împreună" atâţia şi-atâţia copii e doar un fel de-a zice: în realitate, fetiţa numai ochi şi codiţe a parcurs drumul către şcoală ţinută de mână ferm şi cu responsabilitate părintească de doamna Minuţa. Căci ştia doamna Minuţa ce ştia. Mai precis