În septembrie 1989 am intrat în clasa I-a. Pregătirile au început cu câteva săptămâni înainte. Mama s-a ocupat de toate detaliile.
Scoala nr. 2 din Câmpulung, la care am mers până în clasa a IV-a, era aproape de casă. În anul acela, erau două învăţătoare care se pregăteau să preia o nouă promoţie - tovarăşa Jinga şi tovarăşa Alice. Tovarăşa Jinga era în vârstă, aproape de pensie (aş fi fost în ultima ei promoţie), cunoscută şi respectată pentru severitatea şi abilităţile ei de a "scoate oameni" din copiii pe care îi pregătea la clasă.
Despre tovarăşa Alice - o învăţătoare tânără, aflată la a treia promoţie, nu se ştia decât că n-are experienţă, dar e fiica unui reputat profesor de matematică din oraş. Evident, toată lumea s-a înghesuit în acel an să prindă un loc pentru copil la clasa tovarăşei Jinga. "Biata fata aia", zicea mama despre tovarăşa Alice, "o să rămână doar cu ţiganii. Cică în fiecare an a avut parte de clase de ţigani". O compătimea, dar nu m-ar fi dat pe mâna ei... Providenţa a vrut altfel.
Cu o săptămână înainte de începerea cursurilor, mama a fost anunţată că fusesem mutată la clasa tovarăşei Alice. Ce mai freamăt! Ce mai zbucium! "După câte le-am dus...", îi zicea mama tatei, seara la masă, aproape plângând de ciudă. "Lasă, fetiţă, că tot alfabetu' şi tabla înmulţirii învaţă, şi colo, şi colo", zicea tata împăciuitor. Mama avea însă alte ambiţii...
N-a avut ce face. Pilele altora erau mai piloase decât pilele ei. Aşa că s-a resemnat şi a trecut la nivelul următor - să facă din fata ei cea mai specială copilă din clasa I-a 1989. Iar asta i-a reuşit. Dacă prin "specială" înţelegi "de-a dreptul ridicolă".
În încercarea ei de a mă face frumoasă, mama mi-a cumpărat espadrile roz. Le-a luat "pe sub mână" de la "Motanul încălţat". Mie mi-au plăcut la nebunie şi le-am purtat nu numai la
