Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fotbal: Managerul lui Bayern cere reformă în calendarul naţionalelor

Publicat in Adevarul, marți 15 septembrie 2009 ·

Managerul general al echipei germane de fotbal Bayern Munchen, Uli Hoeness, a prezentat în revista Kicker proiectul său de reformă a calendarului echipelor naţionale, în acest moment defavorabil, după părerea sa, cluburilor. "Trebuie să ne ridicăm împotriva faptului că Bundesliga este întreruptă pentru a 98-a oară", a spus conducătorul bavarez, foarte revoltat după meciurile Germaniei cu Africa de Sud şi Azerbaidjan, din preliminariile CM.

Potrivit lui, aceste meciuri nu prezentau niciun interes sportiv şi nu atrăgeau spectatori, calificând cele două meciuri drept "prostii". Enervarea lui Hoeness, împărtăşită de majoritatea conducătorilor din Bundesliga, a fost alimentată de gravele accidentări suferite de 2 jucători ai echipei din Hamburg, Paul Guerrero şi Colin Benjamin, în jocurile selecţionatelor lor, Peru şi, respectiv, Namibia.

Pentru a reglementa calendarul şi a reduce riscurile de accidentări pentru jucători, Hoeness propune apariţia unor "pre-calificări în zona Europa" pentru echipele cele mai slabe, pentru a se reduce durata calificărilor pentru un mare turneu. "Să te confrunţi cu Liechtenstein, este ca şi cum ai juca împotriva FC Tegernsee", club amator de la periferia Munchenului, a spus el.

De asemenea, pentru zona Americii de Sud, Hoeness propune crearea a 2 grupe de câte 5 echipe, mai degrabă decât seria care are acum 10 naţionale: "primele 2 din fiecare grupă se califică, aşa că vor fi 8 meciuri în loc de 18, iar ocupantele locului 3 din fiecare grupă se întâlnesc în baraj", citează Agerpres.

O altă reformă cerută este ca meciurile internaţionale să aibă loc "miercuri şi sâmbătă sau miercuri şi duminică", şi nu "sâmbătă şi miercuri", ca acum, reducându-se, practic perioada de convocare, care acum începe luni, pentru ca primul meci pentru "data FIFA" să aibă loc abia la sfârşitul săptămânii.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Mehedinţi: Microbuz de transport marfă căzut în Dunăre, după un accident produs pe DN6, pe un viaduct/ Momentul plonjării, surprins în imagini / Microbuzul a fost adus la mal cu o victimă în interior / Este un cetăţean bulgar - FOTO, VIDEO

News.ro acum 6 ore
Un microbuz de transport marfă a căzut în Dunăre, luni după-amiază, după ce s-a ciocnit cu un alt autovehicul, pe DN6, pe un viaduct, în judeţul Mehedinţi. A fost activat Planul roşu de intervenţie. Şeful DSU, Raed Arafat, a anunţat că microbuzul nu

Cutremur în România în această noapte!

Ziua Constanta acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea de 4.1 a avut loc în Vrancea, la o adâncime de 140 km, în seara zilei de 14 aprilie 2025. Oficial de la INFP În ziua de 14 Aprilie 2025, la ora 19:57:21 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCE

„Milioane de oameni au murit din cauza a trei persoane”. Pe cine dă vina Trump pentru războiul din Ucraina

HotNews acum 5 ore
Donald Trump dă vina pe Vladimir Putin, Joe Biden şi Volodimir Zelenski pentru războiul din Ucraina, noile sale declaraţii intervenind după ce Rusia a încercat să explice atacul mortal asupra oraşului ucrainean Sumî din Duminica Floriilor prin faptu

Nicușor Dan, atac la BEC: „S-a transformat în Biroul Electoral al Cenzurii libertății de exprimare”

HotNews acum 4 ore
Nicușor Dan a afirmat, într-o postare pe Facebook, că Biroul Electoral Central a permis restrângerea libertății de exprimare, cu toate că a acceptat o postare a lui Marcel Ciolacu, nemarcată ca mesaj electoral, în care îl ataca pe primarul Capitalei

UPDATE - Un tramvai a deraiat în Bucureşti / Vagonul a acroşat un biciclist care a fost rănit / Circulaţie reluată - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un tramvai al liniei 19 a deraiat, luni, în Bucureşti, iar vagonul a acroşat un biciclist care a fost rănit. Niciun călător nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. UPDATE: STB anunţă că circulaţia tramvaielor a fost reluată la ora 19.00. ŞTIRE INIŢI

Crin Antonescu nu vrea să coopteze USR la guvernare. „Oamenii ăștia tot s-ar certa între ei”

HotNews acum 5 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a afirmat, la B1 TV, că, dacă va ajunge preşedinte, nu va încerca să aducă USR la guvernare, explicând că reformele în România nu se fac în funcţie de prezenţa USR la guve

Marius Tucă Show începe marți, 15 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Programul Metrorex de Paște 2025. Cum circulă metroul în noaptea de Înviere

HotNews acum 13 ore
Metrorex a anunțat un program special de circulație a trenurilor pentru sărbătorile pascale din 2025. Potrivit unui comunicat Metrorex, în perioada 18-21 aprilie 2025, trenurile de metrou vor circula pe toate magistralele, conform graficelor pentru

„Narațiunile rusești prevalează în SUA”. Zelenski îl atacă pe JD Vance pentru că „justifică” războiul lui Putin

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a acuzat pe vicepreședintele american JD Vance că „justifică cumva” invazia brutală a Rusiei în Ucraina, acesta fiind cel mai critic comentariu pe care liderul de la Kiev l-a făcut la adresa oficialului am

Informări publice - 15 aprilie 2025

Buna ziua Brasov acum 24 minute
GHIDIU LILIANA - MARIA, titulară a Autorizaţiei de Construire nr. 65/21.02.2025 având ca scop: Extindere, recompartimentare corp C1 (locuinţă) şi organizare de şantier – Modificare faţadă, lucrări autorizate cu AC 329/2022: schimbare materiale faţad

Vremea

București
acum

mar.

8°/14°
mie.

8°/22°
joi

9°/22°
vin.

9°/22°
Iasi
acum

mar.

7°/15°
mie.

10°/21°
joi

11°/22°
vin.

10°/22°
Constanta
acum

mar.

4°/15°
mie.

9°/13°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

8°/13°
mie.

8°/24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

12°
mar.

11°/22°
mie.

9°/23°
joi

13°/26°
vin.

15°/22°