Un bărbat cu dublă cetăţenie, libaneză şi americană, judecat în Emiratele Arabe Unite (EAU), sub acuzaţia că ar avea legături cu o organizaţie teroristă, a afirmat în cadrul procesului său că mărturisirile i-au fost smulse prin tortură, a declarat, astăzi, o sursă apropiată apărării, citată de AFP.
Naji Hamdane, în vârstă de 43 de ani, audiat, ieri, de Curtea Supremă Federală de la Abu Dhabi şi a pledat nevinovat, a precizat această sursă. Acuzatul a afirmat că mărturisirile pe care le-a făcut au fost obţinute "sub tortură", conform aceleiaşi surse.
Potrivit cotidianului „The National”, al Guvernului de la Abu Dhabi, Hamdane, arestat în august 2008, este acuzat de "promovarea terorismului, participarea la acţiunile unei organizaţii teroriste şi finanţarea unei organizaţii teroriste".
Procesul împotriva lui Hamdan a fost deschis la 14 iunie. Conform actului de acuzare, acesta ar fi întreţinut relaţii, prin intermediul mesageriei electronice, cu gruparea Ansar al-Sunnah din Irak, aflată în legătură cu reţeaua teroristă al-Qaida.
Avocatul a subliniat în timpul şedinţei că faptul "de a vizita site-uri de Internet deschise tuturor nu poate să fie considerat un act de terorism", conform cotidianului.
Verdictul urmează să fie pronunţat la 12 octombrie.