Elevii lui Sorin Cârţu sunt de neînvins pe teren propriu, atât în partidele oficiale cât şi în meciurile amicale. După victoria obţinută în faţa CFR-ului, formaţia gorjeană s-a duelat cu o echipă de liga a treia în faţa căreia s-a impus fără probleme.
Fotbaliştii de la Pandurii au susţinut în această seară, de la ora 17:00, un joc amical în compania formaţiei de liga a treia, Jiul Rovinari. Sorin Cârţu a testat, ca de obicei, jucătorii care au evoluat mai puţin la meciul cu CFR Cluj şi o serie de jucători de la echipa satelit, Pandurii II. În prima parte a meciului, Sorinaccio i-a trimis pe teren pe Stanca în poartă şi pe Popete, Kutlacic, Tătaru, Diaconu, Basara, Nalaţi, Avramescu, Stancu, Lazic şi Tilincă. La pauză, formaţia gorjeană conducea deja cu 3-0 prin golurile înscrise de Basara, Avramescu şi Lazic. În partea a doua a jocului pentru Pandurii a înscris şi Enache Câju, care a fost trimis pe teren după pauză, alături de Arrieta şi Rusu. Jiul Rovinari a reuşit să înscrie în repriza a doua, scorul final al partidei disputate pe terenul trei din Complexul Sportiv fiind de 4-1. Jucătorii care au evoluat în partida cu CFR s-au antrenat separat pe stadionul Municipal, în prezenţa antrenorului secund, Florin Bejinariu.