Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Evaluarea calitatii cercetarii in universitati, dezbatuta la UTI

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 16 septembrie 2009 ·

Ioan Dumitrache Universitatea Tehnica (UTI) Gh. Asachi a fost gazda intalnirii proiectului "Doctoratul in Scoli de Excelenta - Evaluarea calitatii cercetarii din universitati si cresterea vizibilitatii prin evaluarea stiintifica", la care au participat conducerile celor cinci universitati de stat iesene, dar si ale celor din Bacau, Suceava si Galati. Intreaga activitate este organizata de Consiliul National al Cercetarii Stiintifice din Invatamantul Superior (CNCSIS) si are drept scop realizarea de strategii care sa eficientizeze si sa gaseasca noi strategii pentru obtinerea celor 35 de milioane de Euro din Fondul Structural oferit de Uniunea Europeana destinate finantarii cercetarii in universitatile din Romania. Managerul proiectului, prof. dr. ing. Ioan Dumitrache, presedintele CNCSIS, considera ca este o activitate importanta pentru a se stabili o coerenta a sistemului educational si de cercetare a invatamantului superior romanesc care sa devina recunoscut si competitiv la nivel european. "Acest proiect incearca sa aduca elemente noi de management in invatamantul superior prin care sa incurajam tinerii sa intre in programe de formare in a deveni adevarati manageri ai unor asemenea initiative in domeniul cercetarii. Important este ca acum vom face o analiza si o evaluare a cercetarii clara si pe fiecare domeniu si vor fi implicati specialisti din Statele Unite ale Americii, Japonia sau China", a declarat Dumitrache. De asemenea, se doreste o clasificare a primelor patru-cinci universitati importante din tara care au intreaga infrastructura de cercetare astfel incat sa fie sustinute cu fonduri pentru a reusi sa concureze cu institutii asemanatoare atat din plan european, cat si de nivel mondial.

Ioan Dumitrache Universitatea Tehnica (UTI) Gh. Asachi a fost gazda intalnirii proiectului "Doctoratul in Scoli de Excelenta - Evaluarea calitatii cerce

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Ministrul MEDIULUI, Mircea Fechet, a semnat Memorandumul pentru AER CURAT/Documentul protejează pădurile din ILFOV împotriva defrișării

Gandul acum 31 minute
Joi a fost semnat Memorandumul pentru Centura Verde București-Ilfov de către ministrul Mediului, Mircea Fechet, și fondatorul platformei Civice pentru Centura Verde, Alex Găvan. Prin acest document se adoptă legea care protejează pădurile din Ilfov;

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 2 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 2 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Cum au ajuns o casă dintr-un sat din Botoșani să „găzduiască” 7.000 de ucraineni. Autoritățile au anunțat Parchetul și DNA

Adevarul acum o ora
O situație absolut incredibilă a fost înregistrată în comuna Vârful Câmpului din județul Botoșani. Nu mai puțin de 7.000 de ucraineni figurau cu domiciliul la o singură casă din comună. Aceștia au plătit  diverse sume bani unor localnici, pentru a f

Rusia îl acuză pe premierul Marcel Ciolacu de „imixtiune grosolană” în afacerile Republicii Moldova

Mediafax acum 2 ore
„Atragem atenţia asupra faptului că astfel de declaraţii provocatoare ale oficialilor români, care reprezintă o imixtiune grosolană în afacerile interne ale Republicii Moldova, rămân fără un răspuns adecvat din partea Chişinăului oficial”, a declara

Șeful ANRE: România a ținut lumina aprinsă în Moldova, la propriu, pentru două ierni

HotNews acum 48 minute
România a ţinut lumina aprinsă, la propriu, în Republica Moldova pentru două ierni şi a reuşit să facă asta pentru că a avut un sistem energetic pregătit, a declarat, joi, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE

VIDEO Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul Iaşi

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, joi după-amiază, pe un câmp din judeţul Iaşi, din cauza unor defecţiuni tehnice. Doi bărbaţi se aflau la bord, dar nu au fost răniţi. Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul

Guvernul pune la bătaie 2,5 miliarde de lei pentru modernizarea liniei de cale ferată CF București - Giurgiu Nord

Wall-Street.ro acum 52 minute
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a lansat licitaţia publică pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a liniei CF Bucureşti - Giurgiu Nord Frontieră, lotul 2, investiţie finanţată din Fondul de Coeziune prin Mecanismul European

Taxa pentru PARTAJ se reduce / Guvernul a adoptat proiectul pentru REDUCEREA taxelor de timbru

Gandul acum 2 ore
Guvernul a adoptat în ședința de joi proiectul Ministerului Justiției pentru reducerea taxelor de timbru. Este anunțul ministrului Justiției, care precizează că actul normativ va intra în procedură parlamentară, a anunțat Alina Gorghiu, ministrul Ju

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

27°
joi

13°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°