Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eduardo a scăpat de suspendare

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 16 septembrie 2009 ·

Forul fotbalistic european a anunţat că a acceptat apelul depus de clubul Arsenal şi a anulat suspendarea de două etape primită de atacantul croat Eduardo, care a fost acuzat că a simulat un fault în careu la meciul cu Celtic. „În urma examinării tuturor probelor, în special a declaraţiilor arbitrilor, plus a înregistrării video, nu s-a stabilit că arbitrul a fost înşelat şi a acordat greşit penalti. În aceste condiţii, decizia Comitetului Disciplinar şi Control, luată la 1 septembrie, în care jucătorul a fost suspendat două etape în cupele europene, a fost anulată“, se arată în comunicatul UEFA. La rândul său, gruparea tunarilor londonezi s-a arătat încântată de decizia UEFA, opinând că forul fotbalistic european a făcut dreptate în acest caz. „Ne bucurăm că s-a făcut dreptate în acest caz. Am demonstrat că a fost un contact între portar şi Eduardo. Susţinem fair play-ul în fotbal şi acum ne concentrăm asupra următoarelor partide“, se arată în comunicatul clubului Arsenal. Eduardo a primit cu bucurie vestea anulării suspendării sale, mai ales că decizia UEFA îi permite să joace în meciul de astăzi, din Liga Campionilor, cu Standard Liege. „Sunt mulţumit că s-a demonstrat adevărul. Am reuşit să arătăm ce s-a întâmplat cu adevărat, iar acum mă simt uşurat. Familia, prietenii şi clubul m-au susţinut în acest caz. Vreau să uit ce s-a întâmplat şi să mă gândesc numai la meciul cu Standard“, a afirmat Eduardo. Forul fotbalistic european a anunţat că a acceptat apelul depus de clubul Arsenal şi a anulat suspendarea de două etape primită de atacantul croat Eduardo, care a fost acuzat că a simulat un fault în careu la meciul cu Celtic. „În urma examinării tuturor probelor, în special a declaraţiilor arbitrilor, plus a înregistrării video, nu s-a stabilit că arbitrul a fost înşelat şi a acordat greşit penalti. În aceste condiţii, decizia Comitetului Disciplinar şi Control, lu

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Opinie Leonardo Badea (BNR): Premise pentru creşterea investiţiilor străine directe în Europa Centrală şi de Est. Cazul României

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru ca ţările emergente din Europa Centrală şi de Est să atingă un ritm rapid de dezvoltare economică, atragerea investiţiilor străine directe (ISD) este esenţială. Pe termen mediu şi lung, aceste investiţii contribuie la stabilitatea economică ş

Maldive le interzice israelienilor să intre în țară din cauza războiului din Gaza

HotNews acum 59 minute
Guvernul din Maldive va interzice accesul israelienilor în arhipelagul din Oceanul Indian, cunoscut pentru staţiunile de lux, în contextul în care furia publică din această naţiune predominant musulmană creşte din cauza războiului din Gaza, relateaz

Claudia Sheinbaum, pe cale să devină prima femeie preşedinte a Mexicului

Mediafax acum 2 ore
Potrivit sondajelor de opinie Parametria, Sheinbaum a obţinut un scor zdrobitor de 56% din voturi, candidatul opoziţiei, Xochitl Galvez, obţinând 30%. Alte patru sondaje la ieşirea de la urne au indicat, de asemenea, că Sheinbaum ar urma să câştige.

„Nu ne aşteptam la asta". Un sat cu 46 de locuitori are 30 de candidaţi la alegerile locale

HotNews acum 2 ore
Situația inedită într-un mică localitate unde trăiesc doar 46 de oameni: două treimi se vor lupta la alegerile locale care vor avea loc la sfârșitul săptămânii. Mama actualului edil îl sprijină pe contracandidatul fiului său pentru că pe lista rival

Rezultat surpriză în Serbia. Contestatul partid de guvernământ a câștigat alegerile din capitala Belgrad

Ziare.com acum 2 ore
Partidul de guvernământ din Serbia a învins duminică opoziţia în scrutinul pentru consiliul municipal din Belgrad şi la alegerile locale parţiale din întreaga ţară, marcate de altercaţii între susţinătorii opoziţiei şi cei ai preşedintelui populist

Un puternic cutremur cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei

HotNews acum 2 ore
Un cutremur puternic cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei luni dimineaţă fără a fi emisă o alertă de tsunami, a anunţat Agenţia meteorologică japoneză (JMA), scrie AFP. ​O alertă de cutremur pentru zona prefecturii Ishikawa este afișată la u

Alimentul neobișnuit pe care îl consumă cel mai BĂTRÂN veteran de război din lume! Bătrânul are 111 ani!

Gandul acum 2 ore
Ilie Ciocan, cel mai bătrân român, a împlinit în luna mai, vârsta de 111 ani. De asemenea, bătrânul se poate lăuda cu mai multe recorduri: este cel mai în vârstă balcanic, dar și cel mai bătrân veteran de război din lume, și tot la nivel mondial se

Horoscop pentru săptămâna 03 - 09 iunie 2024! Se conturează multe dialoguri și călătorii pentru unii nativi

Ziua Constanta acum 31 minute
Berbec Apar cheltuieli neașteptate în prima parte a săptămânii. Dificil de înțeles imboldurile care te fac să cumperi rapid diverse. Pe de altă parte, este posibil să primești bani, salariul, bonusuri materiale dinspre locul de muncă sau cadouri din

Război în Gaza, ziua 240. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de încetare a focului dacă Hamas o va face

Press Alert acum o ora
< figure id="attachment_514669" style="width: 640px" class="wp-caption alignnone"> Foto: arhivă Statele Unite se așteaptă ca Israelul să accepte propunerea de încetare a focului, dacă Hamas o va face, a declarat un înalt oficial al Casei Albe, citat

Un nou atac al Rusiei asupra orașului Harkov. Un mort și doi răniți, în urma loviturilor, conform guvernatorului regiunii

Ziare.com acum o ora
O persoană a murit şi două au fost rănite într-un atac rusesc desfăşurat în cursul nopţii asupra oraşului Harkov, a declarat luni guvernatorul acestei regiuni din nord-estul Ucrainei, aflată de câteva săptămâni sub o nouă ofensivă din partea Moscove

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

24°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

27°
lun.

21°/27°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°