Am avut de curând nevoie să imprim câteva sute bune de pagini. Întrebarea mea, dacă pot face asta pe ambele feţe ale foii de hârtie (duplex), a produs iniţial consternare.

Explicaţia ulterioară, că aşa se reduce la jumătate consumul de hârtie, a iscat o oarecare iritare, deoarece „avem probleme serioase de rezolvat”. Incidentul ne arată că sfârşitul crizei e încă foarte departe.

Adevărata semnificaţie a episodului cu risipa de hârtie de birou nu este evidentă decât într-un context mai larg. Înainte de a le enumera, trebuie să menţionez că avem de-a face cu o meteahnă generalizată atât în sectorul bugetar, cât şi în cel privat.

Un prim ingredient al acestui context este ironia că în foarte multe locuri din România poţi găsi echipament de birou extrem de scump şi de sofisticat, dar el este operat de oameni care nu ştiu să-l utilizeze la maxima sa valoare - începând cu imprimarea duplex. E un fel de echivalent al maşinilor scumpe pe drumurile cu gropi. Dar acesta este numai începutul.

Un aspect mult mai grav îl constituie încă o consecinţă a cronicei lipse de încredere din societate. Aceasta creează o falsă nevoie de semnături, ştampile, catastife, chitanţe, adeverinţe, cereri ş.a.m.d., iar scopul acestora este să ofere o acoperire unei armate întregi de oameni speriaţi că îi va trage cineva la răspundere pentru cine ştie ce. Astfel, sub pretextul transparenţei şi al responsabilităţii, se generează kilometri cubi de hârtii, care sfârşesc prin a îngropa sub greutatea lor şi transparenţa, şi responsabilitatea.

În anul de graţie 2009 însă, transparenţa şi responsabilitatea, şi un mai lesne Circuit al Hârţoagelor în Natură pot fi realizate electronic, cu semnături electronice, securizare, tot tacâmul şi dichisul care să garanteze autenticitate, luare la cunoştinţă etc.

Aici intervine însă un alt