Schimburile comerciale dintre România şi Turcia s-au redus la jumătate faţă de nivelul de anul trecut, din cauza crizei, ajungând până la 3,7 miliarde de euro. "Anul trecut, între România şi Turcia s-a realizat un schimb comercial de 7,4 miliarde dolari şi ne doream ca în 2009 să depăşim zece miliarde de dolari, însă am scăzut cu 50%", a declarat Constantin Niţă, ministrul pentru IMM, citat de Mediafax. Zafer Caglayan, omologul său turc, este însă destul de optimist pe termen mediu. Ministrul pentru Comerţ Exterior al Turciei speră ca volumul comerţului dintre România şi Turcia să ajungă la 20 miliarde dolari în următorii cinci ani. Deocamdată, relaţia economică dintre cele două ţări este destul de dezechilibrată. Astfel, pe piaţa locală fac afaceri peste 11.000 de societăţi comerciale cu capital turcesc, în timp ce pe relaţia inversă, doar 100 de firme cu capital românesc sunt înregistrate în Turcia. Mai bine de 70% din exporturile României în Turcia constau din produse minerale, maşini şi aparate şi metale comune, situaţie ce ar trebui să se schimbe pe viitor, cred oficialii români. "În această perioadă de criză, trebuie să diversificăm toate categoriile de produse. Nu putem rămâne cantonaţi pe câteva grupe", a conchis Niţă. (S.S.)
Schimburile comerciale dintre România şi Turcia s-au redus la jumătate faţă de nivelul de anul trecut, din cauza crizei, ajungând până la 3,7 miliarde de euro. "Anul trecut, între România şi Turcia s-a realizat un schimb comercial de 7,4 miliarde dolari şi ne doream ca în 2009 să depăşim zece miliarde de dolari, însă am scăzut cu 50%", a declarat Constantin Niţă, ministrul pentru IMM, citat de Mediafax. Zafer Caglayan, omologul său turc, este însă destul de optimist pe termen mediu. Ministrul pentru Comerţ Exterior al Turciei speră ca volumul comerţului dintre România şi Turcia să ajungă la 20 miliarde dolari în următorii