El este regizorul tehnic al piesei de succes “ Un, doi, trei…circ”, piesa care a ajuns în Franţa unde publicul a primit cu căldură spectacolul românesc. A ajuns în teatru în urmă cu doi ani şi a regizat numeroase spectacole ce s-au bucurat de succes. De doi ani, Mihai Balăceanu este cel care are grijă ca toate spectacolele de la Teatrul Mihai Popescu să iasă ca la carte. Este atent ca fiecare actor să-şi ducă rolul la bun sfârşit şi are grijă să nu lipsească nimic din scenă.
Ieşit de pe băncile conservatorului din Târgovişte, tânărul în vârstă de doar 23 de ani, îţi căuta în urmă cu doi ani un loc de muncă. Soarta sau norocul l-a adus la Teatrul Mihai Popescu unde era mare nevoie de un maşinist. “ Un fost coleg de facultatea mi-a spus că este nevoie de un maşinist la teatru de păpuşi, unde trebuia să mă ocup de montarea şi demontarea decorului şi trebuia să asigur cele necesare actorilor”, povesteşte tânărul regizor.
După numai trei luni i s-a propus să ocupe postul de regizor tehnic, lucru care s-a dovedit perfect pentru firea lui ambiţioasă. “ Domnul Ţopa, directorul teatrului mi-a propus să ocup acest post. Erau într-o situaţie mai dificilă şi era nevoie de un regizor tehnic pentru că se lucra la două piese în paralel. Probabil pentru că eram ascultator şi conştiincios am reuşit într-un timp atât de scurt să-i câştig încrederea”, povesteşte tânărul regizor.
A intrat într-o lume străină pentru el
Până acum doi ani, Mihai Bălăceanu nu cunoştea această zonă artistică, chiar spune că nu frecventa teatrele. A primit o şansă de care a profitat cum a putut mai bine. Cu un caiet si un pix a început să noteze tot ce faceau regizorii de lângă el. Cristi Juncu, regizor artistic la teatrul din Ploieşti, Alior Neicev, regizorul tehnic de la Teatrul Mihai Popescu şi Dan Ţopa, directorul teatrului au fost oamenii care l