Cercetătorul ieşean este cel mai tânăr membru al Comisiei Internaţionale pentru studierea Holocaustului în România şi expert în analiza comunismului.

Pasiunea pentru istorie a început în clasa a VIII-a, când tatăl lui Adrian Cioflâncă l-a adus acasă pe profesorul lui de istorie, Vasile Corduneanu, din Piatra Neamţ. Mândru, adolescentul de atunci i-a arătat acestuia lista de cărţi citite, care, deşi lungă, cuprindea şi multe lecturi irelevante şi amestecate. „M-a şocat când mi-a aruncat lista literalmente: «Porcării!». M-am dus la el acasă şi m-am întors cu un rucsac de cărţi de istorie“, îşi aminteşte istoricul de azi.

Au urmat apoi nenumărate întâlniri, alte şi alte lecturi, olimpiadele la care a participat. După o vreme însă, tânărul Cioflâncă s-a plictisit, poate şi pentru că citise prea multe din cărţile importante de istorie disponibile în limba română la începutul anilor ’90. Saturaţia a mers până la a alege sportul în loc de istorie ca probă la bacalaureat.

Între timp, mai precis după treapta a doua, el s-a apucat de citit filosofie şi era „cât pe ce“ să opteze pentru această disciplină în studiile universitare. „Am mers totuşi pe ce ştiam mai bine şi iată că am ajuns să fac din asta meseria mea. Aplecarea spre filosofie şi, mai târziu, spre alte discipline, a contribuit totuşi la a-mi dezvolta metodologic o perspectivă interdisciplinară“, completează Adrian Cioflâncă.

Deşi de-a lungul vieţii profesionale s-a bucurat de încrederea, ajutorul şi influenţa unor personalităţi, istoricul are totuşi regretul că nu a trăit relaţia maestru-discipol: „Mi-am dorit un magistru, dar din păcate nu am avut unul. Am învăţat cele mai multe lucruri singur şi din cărţi. Dar am avut şi norocul să întâlnesc oameni importanţi, care mi-au schimbat viaţa, puţin câte puţin“, recunoaşte cercetătorul Institutului „A. D. Xenopol“ din Iaşi. De exemplu, graţie recom