Totu-i sa scuipi impotriva vintului, ca sa caste gura "canalia de uliti", vorba lui Eminescu, la tine. Ca astfel literatura ajunge la nivelul Vacantei Mari, nu conteaza. Ca eshibarea viciilor tinde sa devina o virtute, nu intereseaza pe nimeni. Thomas Morus stabileste in Utopia sa patru trebuinte fundamentale ale omului: foamea, dorintele sexuale, urinarea si defecarea. Varlaam Salamov, scriitor poate la fel de mare ca Soljenitin, dar mai putin cunoscut la noi si aiurea, analizeaza, ca medic si puscarias de Gulag, aceste trebuinte in conditiile extreme ale spatiului concentrationar. Dorinta sexuala este prima care dispare la detinutii Kolamei (abstinenta ascetilor de toate felurile demonstreaza si ea acest lucru; asadar, domnul Freud ar putea sa-si faca bagajele cu teoriile lui bazate pe visele cucoanelor irascibile!?). In lipsa hranei, urinarea si defecatia ajung sa fie nevoi tot mai rare in lagar. Doar foamea persista si te poate duce pina la canibalism. Dar, spune Salamov, oricit de avare ar fi aceste nevoi, nimic nu se compara cu a cincea nevoie fundamentala: poezia. Ea are o functie mintuitoare, aduce o necesara raza de umanitate in spatiul vid in care homo homini lupus est. Ei, bine, scriitorul roman de azi nu renunta cu nici un chip la trebuintele fundamentale pomenite, ba putem zice ca le are pe toate cu prisosinta. Mai mult, mai are o astfel de nevoie (basic necessity pre limba lui Morus si la moda): RECLAMA. Autorul de azi nu poate trai fara ea, isi sparge capul, se da de ceasul mortii, de-a dura, de-a curu-n cap pentru ea, se strofoaca, se face luntre si punte pentru un strop de reclama. Scriitorul roman, care se respecta, se gindeste non-stop (si, de preferinta, la „non-stop"-ul cel mai apropiat de domiciliu) cum sa ajunga faimos. Pentru aceasta trebuie mai intii sa aiba o biografie pe masura. Astazi se vinde anormalul, ti-o spune orice editor. Sa fii, de