Dacă ar fi să ne uităm pe canalele media, pe străzi sau prin magazine, am spune că deopotrivă autorităţile, mediul de afaceri şi populaţia au uitat prea repede de duşul rece prin care am trecut în lunile anterioare, pentru a ne răcori după excesele dezmăţului din anii de boom. „Criza“, ambalată în abstracţiunea unui concept rece, trece în planul secund într-o lume unde apăsarea vieţii de zi cu zi, perspectiva unor alegeri prezidenţiale care par a mai suscita un interes şi zgomotul de fond al lumii tabloidelor îşi recâştigă întâietatea. Asta în vreme ce oficialii ne asigură să stăm „liniştiţi la locurile noastre“, oamenii de afaceri se încurajează că nu o fi chiar atât de rău, iar media de business se uită cu o speranţă forţată la revenirea pieţelor de capital din Occident. Băncile ne încurajează, la rândul lor, că ne vom reveni mai devreme sau mai târziu. Bursa ne dă semnale încurajatoare, iar analiştii vorbesc neîntrebaţi despre perspectivele relansării economice la nivel global. Un consens suspect că tot „ceea ce a fost mai rău a trecut“ lasă loc scenariilor avansate despre revenirea în „V“.

Este un peisaj care în modul cel mai nimerit ar putea fi zugrăvit de sintagma „conspiraţia optimismului“, folosită în luna mai a anului trecut de David Tice, preşedinte al Prudent Bear Fund, într-un moment în care indicele S&P 500 se apreciase din nou peste nivelul de 1.400 de puncte, iar investitorii minimalizau efectele crizei subprime, evidenţiată în a doua jumătate din 2007. Era o perioadă în care oficialii Fed şi cei ai Trezoreriei vorbeau despre soliditatea sistemului financiar (nici vorbă de necesitatea unor planuri masive de bailout sau de falimente de genul celui al Băncii Lehman Brothers). Preconizând că principalii indici de la New York Stock Exchange vor ajunge în termen de un an sau doi la 40-50% din valorile de atunci, Tice susţinea că piaţa de acţiuni se com