Daniel Sandru Dupa douazeci de ani in care, urmare a tot felul de trasnite "reforme", domeniul educatiei a fost ciopartit in fel si chip, dupa ce dascalii au ajuns la fundul sacului in care guvernantii de toate soiurile au ingramadit dispretul lor fata de aceasta categorie sociala, e cumva firesc sa privesti cu maxime rezerve inspre noua incercare de a impune alte standarde in invatamant. Lasand la o parte discutia privind necesitatea stringenta de a adopta noi reglementari in domeniu (sau, dimpotriva, lipsa acesteia), cred ca unele aspecte din proiectul Legii Educatiei Nationale - care, la momentul scrierii acestui comentariu, e dezbatut in sedinta comuna a celor doua camere ale Parlamentului - merita o atentie aparte. Mai intai, cel care implica democratizarea conducerii scolilor, prin instituirea consiliilor de administratie care sa poarte amprenta efectiva a comunitatilor locale, prin prezenta parintilor, profesorilor si a autoritatilor. Tot aici, alegerea directorilor de scoli de catre membrii acestor consilii, eliminandu-se astfel impunerea lor pe criterii politice. Este salutara, din acest punct de vedere, si prevederea disocierii nete a directorilor de scoli de calitatea de membri ai unor partide politice. In al doilea rand, ar putea fi remarcata propunerea de constituire a planurilor de scolarizare in urma unor analize realizate in plan local, care sa se concentreze asupra unor chestiuni precum optiunile elevilor, evolutiile demografice, situatia spatiilor de scolarizare, precum si aceea a surselor de finantare existente. In acest fel, specificul local va antrena focusarea pe anumite discipline, putand contribui, pe termen mediu si lung, la dezvoltarea resurselor umane necesare intr-un anumit areal geografic. Cu alte cuvinte, vom sti unde anume este nevoie de "filosofi" si unde de "tinichigii" ori de "ospatari", fara ca acestia sa se mai "ciocneasca"