Compania Adobe Systems va achiziţiona producătorul de software Omniture pentru suma de 1,8 miliarde de dolari, conform unui comunicat al companiei Adobe. Omniture este o companie care oferă agenţiilor de publicitate şi companiilor interesate analize privind comportamentul internauţilor pe site-uri. Este unul dintre cei mai mari furnizori de astfel de servicii, concurând printre alţii cu Google. Compania Adobe Systems a anunţat că doreşte să cumpere Omniture pentru a cont
Compania Adobe Systems va achiziţiona producătorul de software Omniture pentru suma de 1,8 miliarde de dolari, conform unui comunicat al companiei Adobe.
Omniture este o companie care oferă agenţiilor de publicitate şi companiilor interesate analize privind comportamentul internauţilor pe site-uri. Este unul dintre cei mai mari furnizori de astfel de servicii, concurând printre alţii cu Google.
Compania Adobe Systems a anunţat că doreşte să cumpere Omniture pentru a contracara scăderea vânzărilor programelor sale Photoshop şi Acrobat.
Compania Adobe, ale cărei produse concurează cu cele Microsoft şi Apple, va plăti 21,50 de dolari pe acţiune. Această tranzacţie, dacă se va realiza, ar fi a doua cea mai mare achiziţie Adobe, după cea din decembrie 2005, când a achiziţionat Macromedia pentru 3,4 miliarde de dolari.
Omniture va deveni o unitate a Adobe condusă de actualul său director executiv, Josh James. Afacerea ar trebui să se încheie în cel de-al patrulea trimestru fiscal al anului 2009.
SURSA: Adobe.com