Tînăra a început să practice acest sport în urmă cu doi ani şi deja este cea mai bună în Europa la categoria ei de vârstă.
Andreea Aanei a început să practice halterele în urmă cu doi ani. A participat la o selecţie organizată în şcolile din municipiu şi judeţul Botoşani, unde au venit peste 100 de copii pentru a fi testaţi. Au rămas doar 15, printre care şi Andreea Aanei.
A câştigat 15 medalii în 18 luni
„Când s-a făcut selecţia nu ştiam prea multe despre haltere, dar am vrut să vin şi să văd cum este. Până atunci nu am mai practicat niciun sport. La început mi s-a părut greu, dar ulterior am început să mă obişnuiesc şi când am obţinut primele medalii a început să-mi placă şi mai mult“, povesteşte Andreea. „Am avut şansa ca părinţii să nu fie împotrivă ca eu să practic acest sport. Ba din contră, m-au susţinut“, mai spune adolescenta. Prima competiţie la care a participat sportiva a fost Cupa României la Haltere.
Deşi avea doar şase luni de când practica acest sport, a câştigat locul I. A urmat imediat medalia de aur la Campionatul Naţional de Cadeţi şi deja Andreea Aanei era în vizorul lotului naţional. Într-un an şi jumătate a reuşit să cucerească 15 medalii pe plan naţional, trei la Campionatul European şi mai multe cupe ale României. „Anul trecut am cucerit nouă medalii la Campionatele Naţionale de Haltere, iar anul acesta şase la naţionale şi trei la Campionatul European. În acest an am mai participat la Campionatul Mondial din Thailanda, dar din păcate nu am reuşit să obţin o medalie“, a continuat sportiva.
„Am terminat pe locul şase, dar cu siguranţă puteam mai mult. Sper să mă revanşez la următoarea ediţie, când voi avea mai multă experienţă“, a precizat tânăra.
Trei medalii de aur la Europene
În urmă cu mai puţin de o săptămână, Andreea Aanei a reuşit să cucerească nu mai puţin de trei medalii de aur la Campionatul E