După o luptă îndelungată cu cancerul pancreatic, actorul a încetat din viaţă luni noapte, în locuinţa sa. Swayze (57 de ani) a fost diagnosticat cu această boală în ianuarie 2008. La momentul respectiv, cancerul ajunsese deja în stadiul patru, cel mai agresiv şi periculos. Actorul a încetat din viaţă în locuinţa sa, după mai mult de un an şi jumătate de tratamente. „Patrick Swayze a murit liniştit, având familia alături, după ce s-a luptat cu boala 20 de luni“, a spus purtătorul de cuvânt al artistului, Annett Wolf.
În momentul în care şi-a făcut publică boala, în martie 2008, cancerul se extinsese şi la ficat, dar Swayze nu a renunţat niciodată la luptă. Într-o ediţie a emisiunii moderate de Barbara Walters, actorul a declarat că spera să trăiască până la descoperirea unui leac al bolii. Dar, a mai spus el, „nu am de gând să mă agăţ de ideea de a trăi“.
Deşi tabloidul american „National Equirer“ anunţa în aprilie anul trecut că Swayze se află în stadiul terminal al bolii şi că ar mai avea doar cinci săptămâni de trăit, reprezentantul oficial al actorului a negat aceste zvonuri.
Fotografiile făcute de paparazzi la sfârşitul lui aprilie 2008 arătau însă un doar o umbră a actorului Patrick Swayze. Starul din „Dirty Dancing“ a pierdut în acea perioadă în jur de 10 kilograme în greutate şi a fost supus unei diete pe bază de lichide.
La vremea respectiva, actorul a făcut mai multe şedinţe de chimioterapie, dar cancerul a fost mai puternic decât tratamentul. Unica soluţie care îi rămăsese erau tratamentele experimentale, care nu aduc nicio garanţie în general.
Ultimele roluri
În ciuda diagnosticului, actorul a continuat să fie implicat în mai multe proiecte. Unul din acestea este serialul TV, „The Beast“, difuzat de postul american de cablu A&E, începând cu ianuarie anul acesta. Producţi