Guvernul bate moneda zilele acestea din urma pe respectarea spiritului si literei Pactului pentru Educatie. Argumentarea pe care o are in vedere este, pesemne, legitimitatea pe care i-o confera acestui document circumstanta ca partidele importante din Romania l-au semnat inca dinainte ca doamna Andronescu sa ajunga ministru, adica din vremea predecesorului domniei sale. Sunt totusi doua aspecte menite sa puna in criza pretinsa legitimitate. Primul este faptul ca, intre timp, a trecut un numar de luni care, in sine, nu este mare, dar care, prin criza economica globala, cu efecte si asupra Romaniei, schimba mult conditiile "din teren". In martie 2008, pe vremea ministrului Adomnitei, clasa politica era inca relaxata, elastica in posibilitati financiare, si nici o spaima majora nu bantuia economia romaneasca.
Al doilea obstacol se refera la faptul ca Pactul a fost semnat doar de factori politici si administrativi: presedintele, liderul PSD, liderul UDMR, liderul PRM, liderul PC, liderul PDL, liderul deputatilor minoritatilor si ministrul Educatiei. Desi la semnare – spuneau ziarele de atunci – au asistat si presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, si Vasile Blaga (PDL), si Kelemen Hunor (UDMR), si Vasile Dancu si Ana Birchall (ambii din PSD), si Gheorghe Funar (PRM), este vorba tot numai de politicieni.
Nimeni nu a reprezentat acolo societatea civila, de la biserici si ONG-uri la presa si, mai ales, sindicate. Nimeni nu a reprezentat organizatii ale parintilor, fie si in forma unor alesi ai comitetelor de bloc, ai comitetelor de parinti din scoli, dupa cum nici banul si initiativa privata, nici patronatele nu au fost chemate sa participe la ceea ce se dorea un act de importanta nationala. si ca sa nu uit ceva important – mai important, probabil, decat se crede indeobste –, nici pensionarii nu au fost de fata prin niste alesi ai lor, desi multi d
