Forte impresionante de politie au intervenit, ieri, la o ferma viticola din Valea Grecului, comuna Duda Epureni, dupa ce doua familii de romi din judetul Iasi venite la cules de struguri s-au luat la bataie. Scandalagii au fost linistiti de mascati, iar pentru a preintampina alte incidente, administratorul fermei a decis sa trimita una dintre familii acasa. Un apel la 112, prin care se anunta un adevarat macel la o ferma viticola din zona Husului, a pus pe jar politia vasluiana. Echipaje de la Politia municipiului Husi, in frunte cu seful unitatii, subcomisarul Liviu David, mascati de la Detasamentul Politiei de Interventie Rapida si echipaje de la Ambulanta s-au deplasat, ieri dupa amiaza, la o ferma viticola din Valea Grecului, comuna Duda Epureni, unde fusese anuntat scandalul. Ajunsi in zona, politistii aveau sa constate ca doua familii numeroase de romi din judetul Iasi, una din comuna Mironeasa si cealalta din Voineasa, venite la cules de struguri, s-au luat la bataie, dupa ce initial s-au incaierat copii acestora. Doua dintre femei au lesinat, fiind transportate de ambulante la Spitalul Municipal din Husi, unde li s-au acordat ingrijiri medicale, fara a fi nevoie de internarea acestora in spital. Celelalte persoane batute au refuzat acordarea de ingrijiri, nefiind grav ranite.Niciuna dintre familii nu a depus plangere la Politie. Pentru scandalul provocat, cele doua familii au fost amendate pentru tulburarea linistii si ordinii publice. In plus, administratorul fermei viticole a decis sa faca lichidarea membrilor unei familii si sa-i trimita acasa, pentru a preintampina reluarea scandalului in zilele urmatoare. "Noi am mobilizat forte masive de ordine acolo, deoarece prin telefon conflictul parea a avea o amploare foarte mare. In realitate, lucrurile nu au stat chiar asa, insa nu aveam de unde sti cum evolueaza situatia, avand in vedere ca in fiecare familie e