Din cele 64 de astfel de mijloace de transport din judeţ, doar unul circulă în legalitate
CITEŞTE ŞI Braşov: „Microbuzele morţii“, verificate de poliţişti sub acoperire şi camere ascunse
Majoritatea primarilor din localităţile în care există astfel de mijloace de transport nu văd în asta o problemă. Şoferii care îi conduc pe elevi la şcoală riscă închisoarea.
Microbuzele şcolare din judeţul Neamţ transportă copiii fără respectarea legislaţiei în vigoare, în absenţa licenţei de transport şi a licenţelor de execuţie pentru autovehicul şi pentru traseu.
Constatarea ilegalităţii poate fi făcută de Poliţie sau de Autoritatea Rutieră. „Este o problemă la nivel naţional. Am cerut Ministerului să ne precizeze cum tratăm problema transportului elevilor“, a declarat Gabriel Farcaş, şeful agenţiei ARR Neamţ. Microbuzele şcolare au fost transferate în proprietatea primăriilor, iar Inspectoratul Şcolar Neamţ mai are doar trei microbuze. „Vom face demersuri pentru a transforma toate primăriile în operator de transport şi pentru obţinerea licenţelor necesare“, a declarat Viorel Stan, inspector şcolar general adjunct.
Primarii din comunele care au primit microbuze şcolare cred că este suficient să angajeze un şofer cu atestat pentru transport persoane. „Avem doi şoferi atestaţi şi nu ştiu să avem alte licenţe“, a declarat Petru Bâia, primarul comunei Poiana Teiului. „Şoferul angajat are el licenţă. Nu am ştiut că avem nevoie şi de altele“, a declarat Ionel Stoleru, primarul comunei Văleni.
„Avem un microbuz, dar nu am scos deocamdată licenţe, pentru că transportăm doar cinci copii“, a declarat Manole Ciobanu, primarul comunei Români. Nici primarul comunei Grinţieş nu crede că are nevoie de licenţă de transport. „Avem un microbuz cu care transportăm copiii în interiorul localităţii, pe distanţe de cel mult cinci kilometri şi nu avem nevoie de licenţ