In sensul sau originar, latinesc, "a asuma" inseamna, literal, "a trage in sus" si are legatura cu… Adormirea Maicii Domnului. In traditia Bisericii, pe 15 august sarbatorim "Mutarea la cer a Maicii Domnului", momentul in care Hristos "ia la Sine pe Maica Sa". Fara a intra in detalii teologice, "Asumptiunea" insemna, asadar, actul prin care Hristos implineste promisiunea Mantuirii, responsabilitatea absoluta prin care "ia asupra sa" pacatele omenirii. Chiar daca semnificatia originara s-a pierdut o data cu laicizarea, componenta etica fundamentala a sensului "asumarii" a ramas neatinsa. Asumarea unei responsabilitati este legata, asadar, de "datoria", de "angajamentul" sau de "optiunea" de a implini o "promisiune" sau de a actiona in numele unor principii. Locul natural al "responsabilitatii" ar trebui sa fie, prin urmare, Cetatea, unde atat cetateanul obisnuit, cat si cei care-l reprezinta in guvernamant ar trebui sa "isi asume" optiunile pe care le fac si obligatiile stipulate de Constitutie (asumata, la randul ei, prin alegeri libere).

Parca asa ar trebui sa functioneze lucrurile intr-o "societate normala" (adica bazata pe norme). Din pacate, societatea romaneasca este oricum, numai normala nu. Procedura de asumare (sau angajare) a raspunderii de catre Guvern pe cele trei legi este dovada ca responsabilitatea a parasit de mult Romania si ca nimeni nu isi asuma nimic in aceasta tara. Mai intai, Parlamentul. Toate cele trei legi au de-a face, in esenta, cu reducerea cheltuielor bugetare, impusa de criza economica si de angajamentele asumate prin acordurile cu FMI si UE. Or, majoritatea covarsitoare a amendamentelor depuse de parlamentari constau in adaugarea de sporuri si exceptii care ar impovara bugetul, nu l-ar elibera, ceea ce ar nega scopul insusi cu care au fost elaborate legile. Parlamentarii nostri – fara sa isi asume vreo responsabilitate