După fotbal şi politică, în România toată lumea se pricepe şi la serviciile secrete. Până acum fotbaliştii s-au abţinut să comenteze despre infiltrările agenţilor speciali în lumea lor, deşi conducătorii din fotbal au câte-un dinte împotriva DNA-ului, care, firesc, ascultă cu "urechile" SRI-ului cum se fac blaturile. Politicienii, însă, indiferent de culoare, se vâră în conspiraţii şi murdăresc esenţa existenţei serviciilor de informaţii, aceea de a ţine sub control derapajele de orice fel. Despre şefii serviciilor de informaţii se vorbeşte între politicieni aşa cum vorbesc avocaţii cu poliţistul de cartier şi procurorul de judecătorie. Toţi şi doresc protecţia serviciilor de informaţii când este vorba de afacerile lor personale şi vor ca aceleaşi servicii să fie combative, când este vorba de adversari politici. Negocierea se face în termeni de dosar.

Duelul secretelor dintre Marian Vanghelie şi Elena Udrea, cu arhive dispărute, apărute şi dosite, nu arată decât mocirla în care s-a ajuns în perceperea democraţiei de politicieni. Nu este deloc greşit să generalizăm, fiindcă în situaţia de faţă nici un politician nu a ieşit să ia atitudine împotriva exceselor de comportament. Nici un lider sau vicelider de partid nu şi-a pus la punct, public, omul său.

Aşadar, biata democraţie înseamnă pentru oamenii de la putere, pe lângă mestecarea bugetului de stat prin firmele lor, mai ales putinţa de a-l ţine pe opozant cu capul plecat de frica dosarului. Pentru a avea dreptul să şantajeze în voie, oamenii politici se agită să-şi numească în funcţii proprii lătrăi, care provoacă ravagii în aceste instituţii vitale ale statului. Nu este nici o diferenţă între aceşti conducători ai noştri şi Nicolae Ceauşescu, dictatorul care şi l-a vârât ca slugă la conducerea Securităţii în anii '80 pe Tudor Postelnicu. Nu se gândeşte nimeni că în serviciile de informaţii s