Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În loc de meri, pruni şi gutui…

Publicat in Adevarul, miercuri 16 septembrie 2009 ·

Graviola. Maracuja. Jambo. Jaka. Goiaba. Capuacu. Citronela. Mamau. Palmito. Amora. Dacă aş fi văzut sau aş fi auzit cuvintele astea acum trei luni, aş fi zis „despre ce vorbesc oamenii ăştia, că nu înţeleg o vorbuliţă“. Şi poate că asta v-aţi întrebat şi voi, citind înşiruirea asta de substantive. După trei luni în Brazilia sunt foarte mândră să vă pot spune că toate cele de mai sus sunt fie plante, fie arbori fructiferi de pe aici. Şi sunt tot foarte mândră să vă pot informa că am fost şi am cumpărat cu mâna mea 100 (una sută!) plante, flori şi pomi fructiferi, de la o mare, imensă, uriaşă rezervaţie de profil din Ilheus (80 de kilometri de Piracanga), pentru grădina şi curtea prietenilor noştri Georgia şi Mike.

Şi am ştiut şi ce să cer! Bine, acum toate plantele sunt neînflorite şi au frunzele aproximativ la fel, nu mai ştiu care şi cum e. Îl aştept pe Joao, care se pricepe mult mai bine decât mine la meseria asta cu grădinăritul, să mă lumineze şi apoi să aşez copăceii pe căprării. Nu de alta, dar nu ar fi o idee bună să plantăm un arbore jaka, de exemplu, care creşte mai bine de 15 metri în înălţime, fix lângă casă, să le dărâme oamenilor acareturile cu rădăcinile lui uriaşe.

M-am distrat zilele trecute când Marguerita, una din profesoarele de la şcoală, a venit şi m-a întrebat dacă munca asta cu grădina o făceam şi acasă. Şi s-a minunat foarte tare când a aflat că e prima dată în vieţile noastre când plantăm o roşie.

Fructele de jambo aproape că dau în pârg

Ce-i drept, roşii în nisip, care să mai şi rodească, nu cred că a plantat nici tata, iar el e mare specialist în agricultură. Şi îmi dă consultaţii pe Messenger. Hi hi! Cu voie bună şi tălpi goale murdare de nisip, vă pupăm!

 

 

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea, parcurs excelent: S-a calificat în semifinale la WTA Iași

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sorana Cîrstea s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA de categorie 250 de la Iași. Sportiva din România a trecut clar, scor 6-1, 6-4, de Maria Lourdes Carle. Urmărește cele mai noi produc

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum 56 minute
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 8 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Ministrul Transporturilor: Un constructor român a câştigat, astăzi, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig / Are o valoare de aproape 6 miliarde lei

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, anunţă că un constructor român a câştigat, vineri, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig, care tranzitează judeţul Neamţ, face parte d

Nicu Ștefănuță atrage atenția cu privire la banii europeni: „Este cel mai bănos tren din istoria României”

Gandul acum 50 minute
Vicepreședintele Parlamentului European Nicu Ștefănuță a declarat, într-o intervenție, că una din problemele cu care se confruntă România în procesul de absorbție a fondurilor europene este centralizarea excesivă. „Pentru că o mare probleme în Român

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Serviciile secrete nu s-au implicat suficient în problema anulării alegerilor din decembrie 2024, spune Nicușor Dan

HotNews acum 2 ore
Aflat într-o vizită în Germania, președintele României a oferit un interviu publicației Frankfurter Allgemeine Zeitung. Nicușor Dan a spus că intenționează să numească în fruntea serviciilor secrete două persoane care să nu provină nici din servicii

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 2 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

Mihaela Rădulescu a recunoscut de ce Felix Baumgartner nu a vrut copii niciodată. Explicația i s-a părut logică

Cancan acum o ora
Mihaela Rădulescu trăiește una dintre cele mai dureroase perioade ale vieții sale, după ce și-a pierdut partenerul de peste un deceniu, celebrul sportiv austriac Felix Baumgartner. Cei doi formau un cuplu de aproape 12 ani, iar povestea lor de iubir

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum o ora
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Vremea

București
acum

29°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°