Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Firmele mari driblează criza

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 16 septembrie 2009 ·

Marile firme din Dolj au avut cifre de afaceri impresionante în 2008, dar la unele dintre acestea profiturile au scăzut considerabil. Patronii spun că sunt pierderi financiare rezultate din diferenţe de curs valutar. Pe primele şase luni din 2009, scăderile afacerilor nu au fost dramatice, unii manageri fiind chiar optimişti. Aflaţi din GdS cum merg afacerile marilor „jucători“ din economia Doljului, businessmenii care fac milioane de euro pe an şi care au mii de angajaţi. Cei mai mulţi însă au avut disponibilizări de personal anul acesta.

Anul 2008 s-a încheiat sub auspiciul crizei care pătrundea cu paşi repezi pe piaţa românească. Pe final de an, economia a luat-o în jos vertiginos. Potrivit rezultatelor financiare pe anul trecut, publicate de Ministerul Finanţelor, cele mai mari firme din Dolj (ca afaceri şi ca număr de angajaţi) au avut cifre de afaceri uriaşe în 2008, comparativ cu 2007, dar, în unele cazuri, profiturile au scăzut considerabil. Multe dintre aceste companii, cu numai câteva excepţii, au disponibilizat personal, de la câţiva angajaţi până la sute de oameni. Managerii „de top“ din Craiova nu consideră că 2009 va fi un an dramatic din punct de vedere economic, dar sesizează uşoare scăderi ale volumului afacerilor lor în prima jumătate a anului, cu mici excepţii.

Afacerile cu energie, prospere

Rezultatele cele mai bune s-au înregistrat în domeniul energiei electrice. CEZ Vânzare SA a avut o cifră de afaceri netă, în 2008, de 1,294 miliarde de lei - fiind singura afacere din judeţ (identificată până acum), care „a sărit“ de un miliard de lei. Ca şi comparaţie, compania a avut în 2007 afaceri de 995 de milioane de lei. Dacă în 2007 profitul net al CEZ era de 11,9 milioane de lei, în 2008 a scăzut la trei milioane de lei, pe fondul creşterii cheltuielilor şi a investiţiilor. Tot grupul CEZ, dar Distribuţie a avut r

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 3 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum 2 ore
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum o ora
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 9 minute
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Știri România VIDEO. O femeie a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat!

Ziua Constanta acum 21 minute
O operațiune de salvare a fost finalizată cu succes astăzi, 12 iulie, de către salvamontiștii din Hunedoara, asistați de un echipaj al Inspectoratului General de Aviație (IGAV) Caransebeș. Intervenția a avut loc în Masivul Retezat, unde o persoană d

Turul Franţei: Jonathan Milan a câştigat sprintul la finalul etapei a opta

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul italian Jonathan Milan s-a impus sâmbătă în etapa a opta a Turului Franţei, reuşind astfel prima victorie în Le Tour, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 2 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum 3 ore
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 3 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°